La propunerea procurorilor DNA Sălaj, Tribunalul Sălaj a dispus în data de 28 octombrie 2015, arestarea pentru 30 de zile a unui anume Dan Radu (foto), om de afaceri din Zalău, iar de atunci acesta a fost arestat până azi. Nu vorbim de crime ci de o infracțiune de corupție cu o miză de 100.000 de lei.
Cazul lui Dan Radu este un caz banal, mai degrabă de găinărie, în comparație cu alte cazuri celebre de corupție. Cu toate acestea, judecătorii de la Tribunalul Sălaj au considerat, vreme de 21 de luni, aproape doi ani, să îi prelungească starea de arest, de la o lună la alta.
Asta până în cursul zilei de miercuri, când un judecător de la Curtea de Apel Cluj, a verificat dosarul și a dispus punerea deîndată a lui Dan Radu în libertate, opinând că starea de arest recomandată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, este de cel mult șase luni, cu excepția unor cazuri grave, cum sunt cele de omor.
Dan Radu a fost reprezentat de avocatul Claudiu Mințic, de la cabinetul celebrului Anatol Pânzaru care a atras atenția Curții de Apel asupra acestei stări de fapt, care poate fi catalogată ca un abuz de drept.”În prima fază, clientul nostru a fost în arest la domiciliu, dar judecătorii din recurs au admis contestația DNA și au dispus starea de arest, și de atunci tot în arest este. S-a motivat că este necesară starea de arest din cauza martorilor foarte mulți care trebuie audiați”, spun avocații clujeni
În prezent, în dosarul lui Dan Radu, nu există o sentință definitive.
Dosarul lui Dan Radu a fost extins și la fostul subprefect de Sălaj, Claudiu Băican. Procurorii DNA ar fi vrut capul unui pește mai mare, decât cel al unui simplu funcționar de primărie, și poate de asta se explică durata arestului atât de mare.
Cei doi sunt judecați pentru trafic de influență, luare de mită, dare de mită și spălare de bani. În rechizitoriu se arată că: ”În perioada septembrie 2012 - iulie 2015, inculpatul Dan Radu a pretins și primit de la o persoană (denunțător în cauză), în mod direct sau indirect, suma totală de 278.216 lei și o suprafață de teren de 1570 mp, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra funcționarilor Primăriei Municipiului Zalău, cu atribuții în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate, influență în urma căreia martorului denunțător și fratelui acestuia le-au fost eliberate un număr de patru titluri de proprietate, pentru o suprafață de peste 10 ha teren. Condiția impusă pentru ajutorul acordat a fost ca cele două persoane beneficiare ale titlurilor de proprietate să îl mandateze pe inculpat prin acte autentice pentru vânzarea ulterioară a acestora. În cazul unuia dintre contracte, inculpatul Dan Radu a dobândit prin metoda simulației, prin interpunerea unei persoane apropiate, o suprafață de teren de 8.433 mp (prețul înscris în contract fiind de 120.000 lei). Din această suprafață, la data de 22 ianuarie 2014, inculpatul Dan Radu, prin aceleași persoane interpuse, a vândut 1470 mp teren intravilan contra sumei de 100.000 lei”.
Fostul subprefect, este acuzat, la rândul lui, că a primit de la Dan Radu un teren de 831 mp, în valoare de 69.000 de lei și material de construcții în valoare de 4.262 lei.