Recidivistul Nicu Panait a dat o lovitură în prima zi de Paște. După ce a lăsat „prada” acasă, el a plecat cu BMW-ul să își cumpere țigări și s-a răsturnat în șanț. Urmele lăsate la locul accidentului s-au potrivit cu cele de la locul faptei.
Doru Nicu Panait este unul dintre hoții care s-a apucat de furat la 16 ani, dar nu a stat în închisoare, până acum. De trei ori a fost prins de polițiști: în anul 2007 – atunci când era minor, în anul 2013 – condamnat cu suspendare și, ultima oară, în 2015. Din deciziile instanțelor reiese că a sustras, de-a lungul „carierei”, bunuri de pe unde a apucat: case, mașini, vapoare. De două ori a fost eliberat de instanță. Acum, are 24 de ani și nu mai are scăpare după ce a dat o lovitură de pomină: a furat un seif și s-a răsturnat cu mașina folosită la spargere, pe care a condus-o fără permis. Ghinionul lui, pentru că oamenii legii au dat de urma sa după ce au cercetat și accidentul, și furtul.
Pe 13 aprilie, chiar în prima zi de Paște, un apel la 112 a semnalat un accident rutier care a avut loc în zona portului, noaptea, în jurul orei 2.00. Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit un BMW răsturnat, lângă care se afla un tânăr. A fost identificat Adrian Mădălin Neagu, în vârstă de 20 de ani. De la acesta, oamenii legii au aflat că mașina răsturnată a fost condusă de Panait. Ulterior, polițiștii au aflat că șoferul de ocazie nu are permis de conducere și i-au întocmit dosar penal. Peste zi, în jurul orei 14.00, la 112 s-a primit un alt apel care sesiza un furt dintr-o vilă.
Au lucrat cu mănuși
Din cercetări a rezultat că autorii știau că proprietarul nu este acasă și nici măcar nu avea un sistem de alarmă. Probabil, se baza că își pusese bunurile de valoare în seif. Nenorocul lui a fost că hoții au avut timp să demonteze seiful încastrat în perete și să fure ce au mai găsit: aparatură electronică, produse alimentare și băuturi fine. În seif se aflau mai multe bijuterii și valori. Prejudiciul estimat a fost de circa 50.000 lei.
Ascunzătorile „tradiționale”, gen șifonier, sub pat ori sub saltea nu mai sunt secrete pentru hoți
Arestați 30 de zile
Pe 23 aprilie, oamenii legii, ajutați și de unele urme care se potriveau cu cele de la accidentul rutier, au stabilit că hoții erau Doru Nicu Panait și tânărul care se afla cu el în BMW-ul răsturnat, Adrian Mădălin Neagu. „După comiterea faptei, s-au dus să cumpere țigări. Cel aflat la volan (Panait - n.r.) a pierdut controlul volanului și mașina s-a răsturnat. A plecat de la locul accidentului și am aflat că nu avea permis de conducere”, ne-a explicat subcomisarul Iulian Tudorache.
După ce au prins făptuitorii, oamenii legii au probat și un alt furt, săvârșit de cei doi, în noaptea de 05/06 aprilie 2015, dintr-o altă locuință din municipiu. Tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar pe 24 aprilie Judecătoria Ialomița a emis mandate de arestare pe numele lor, pentru 30 de zile. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 60%.
Nu-i invitați pe hoți în casă!
Pornind de la acest caz, polițiștii recomandă câteva măsuri în vederea protejării căminului dumneavoastră:
● asigurarea intrărilor în locuință cu uși solide, metalice sau confecționate din materiale rezistente, cu încuietori sigure;
● limitarea numărului celor care cunosc despre plecarea proprietarilor de acasă;
● păstrarea bunurilor de valoare care au dimensiuni mici (bani, bijuterii) în locuri securizate și greu accesibile;
● evitarea afișării prin intermediul rețelelor de socializare sau în spațiul public a imaginilor cu valori sau sume mari de bani;
● în cazul deținerii unui sistem de alarmare, verificarea periodică a stării de funcționare și activarea la plecarea din locuință;
● evitarea furnizării către persoane necunoscute a unor relații despre ocupația, programul de lucru și starea materială a vecinilor;
● având în vedere că autorii acestui gen de fapte mizează pe lipsa de implicare civică, să nu se ezite a întreba persoanele suspecte în legătură cu scopul șederii lor acolo, pe un ton politicos, dar ferm ce pot descuraja infractorii;
● în cazul sesizării unor zgomote sau observării în fața ușii sau în curtea unui vecin a unor persoane străine, să se sesizeze poliția la numărul de urgență 112;
● asigurarea unui sistem reciproc de supraveghere a locuinței împreună cu vecinii de încredere;
● montarea unui sistem de supraveghere video și de detectare a efracției, conectarea acestora la un dispecerat de monitorizare și intervenție.