Participare masivă la vot, în secțiile din diaspora. La turul II au votat cu aproape 100.000 mai mulți români decât până la aceeași oră în primul tur.
Peste 366.000 de români şi-au exercitat dreptul de vot la secţiile de votare din străinătate în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale până duminică la 07:00 ora României, când s-a încheiat a doua zi de vot şi în America, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.
Potrivit aceleiaşi surse citate de MAE, sâmbătă la ora 23:00 (ora României), 362.436 de cetăţeni români îşi exercitaseră dreptul la vot la urne, cu 91.934 peste numărul înregistrat în primul tur, sâmbătă 9 noiembrie, la aceeaşi oră.
Toate cele 835 de secţii de votare din străinătate sunt deschise şi duminică 24 noiembrie, între orele locale 07:00 și 21:00. Votul se desfăşoară deja de mai multe ore în Asia şi Australia în a treia zi de vot.
Cetăţenii români care votează în străinătate pot accesa harta interactivă a secţiilor de votare pe site-ul oficial al MAE: http://www.mae.ro/maps/4083.
Votul pentru românii din străinătate a început vineri. De asemenea, românii din străinătate au putut vota la acest scrutin prin corespondenţă, 17.503 dintre aceştia optând pentru această variantă, conform BEC.
În ţară au fost deschise duminică 18.748 de secţii de votare unde sunt aşteptaţi 18.217.411 de alegători înscrişi în listele electorale permanente. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei aflaţi la rând în afara sediului secţiei pot să îşi exercite dreptul de vot până la ora locală 23:59, potrivit Agerpres.