Aproape 9.400 de persoane, cu 7.000 de mijloace de transport au intrat în țară, pe la punctele de frontieră, în ultimele 24 de ore. Mai bine de jumătate dintre cei care au intrat în țară, aproximativ 5.700 de persoane, au venit dinspre frontiera cu Ungaria.
Inspectoratul de Stat al Poliției de Frontieră (IGPF) a anunțat că în ultimele 24 de ore, frontierele României au fost tranzitate de un număr total de aproximativ 19.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi 13.600 de maşini.
„Pe sensul de intrare au fost aproximativ 9.400 persoane cu 7.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 9.600 persoane cu 6.600 mijloace de transport. (…) În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 10.800 de persoane şi 8.400 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 5.700 de persoane cu 5.100 mijloace de transport”, a informat Biroul de presă al IGPF, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în jur de 4.400 de poliţişti de frontieră sunt la datorie, în fiecare zi, cei mai mulți la punctele pentru controlul documentelor.
Potrivit comunicatului, formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că, pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic. După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical, maşinile sunt preluate de echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.
În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră.