Românii au plătit prime de asigurări în valoare totală de aproximativ 6 miliarde de lei (circa 1,4 miliarde euro), în primele nouă luni ale acestui an, în scădere cu 3,71% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), într-un comunicat de presă.
În perioada ianuarie-septembrie, românii au subscris prime brute de asigurări de viaţă în valoare de aproape 1,29 miliarde lei, în creştere cu 5,38% faţă de primele trei trimestre din 2010.
"Avansul înregistrat de asigurările de viaţă, în contextul unui climat economic încă dificil, confirmă schimbarea percepţiei consumatorilor de produse financiare cu privire la instrumentele de protecţie şi economisire pe termen lung. Ne aşteptăm ca această tendinţă să se menţină pe viitor, în contextul eforturilor comune ale CSA şi ale asigurătorilor de viaţă pentru creşterea calităţii procesului de consultanţă şi vânzare a acestor produse", a declarat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.
Asigurările de viaţă tradiţionale au crescut cu 7,6% faţă de anul trecut. Această clasă de asigurări deţine o pondere de peste 61% în totalul primelor brute subscrise pentru asigurări de viaţă. Asigurările cu componentă investiţională, de tip unit-linked, deţin o pondere de peste 36% în asigurările de viaţă şi au crescut cu numai 0,83%.
Au crescut asigurările pentru locuinţe
În baza contractelor de asigurări de viaţă, asigurătorii au plătit indemnizaţii brute şi maturităţi în valoare de aproape 215 milioane lei, precum şi răscumpărări parţiale şi totale în valoare de peste 287 milioane lei. Astfel, plăţile totale efectuate de societăţi către asiguraţi şi beneficiarii contractelor de asigurări de viaţă au depăşit 502 milioane lei, nivel în creştere cu 1,12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Segmentul asigurărilor generale a generat, în primele trei trimestre, un volum de subscrieri de aproape 4,8 miliarde lei, nivel în scădere cu 5,89% faţă de intervalul similar al anului trecut. Contracţia acestui segment a fost cauzată de reducerile volumelor de subscrieri pe liniile Casco (-19,8%) şi RCA (-23%). Această evoluţie a diminuat ponderea segmentului auto, de la peste 75% (septembrie 2010), la aproape 65%, la finele lunii septembrie 2011.
Influenţa scăderii segmentului auto a fost atenuată de creşterile pe asigurările pentru locuinţe (+35,2%), cu subscrieri de peste un miliard de lei. Ponderea acestei linii de asigurare în total asigurări generale era, la finele lunii septembrie 2011, de 21%.
Asigurătorii au plătit, în baza contractelor de asigurări generale, indemnizaţii totale de peste 3,1 miliarde lei. Volumul despăgubirilor plătite pentru Casco, RCA şi asigurările de incendiu (locuinţe) a depăşit 2,9 miliarde lei, ceea ce reprezintă 93% din totalul aferent asigurărilor generale.
RCA ieftin = servicii proaste
Primele brute subscrise pentru asigurările de răspundere civilă auto (RCA) s-au ridicat la peste 1,4 miliarde lei, în scădere cu 23% faţă de ianuarie-septembrie 2010 (aproape 1,88 miliarde lei).
Cele 13 societăţi autorizate să vândă asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto au încheiat, în primele trei trimestre, aproape 4,8 milioane de poliţe RCA, nivel în scădere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.
Prima de asigurare medie anualizată pentru RCA a fost de 472 lei, în scădere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a înregistrat o valoare de 621 lei.
"Rezultatele transmise de asigurători arată că evoluţia negativă a segmentului RCA a fost cauzată, în mod semnificativ, de scăderea tarifelor la acest tip de asigurare, tendinţă care a produs efecte negative şi la nivelul calităţii serviciilor pe care asigurătorii RCA le oferă clienţilor. Începând din 2012, România va trebui să aplice limitele maxime de răspundere în cazul asigurărilor RCA, aşa cum s-a angajat în momentul aderării la Uniunea Europeană. Considerăm că acesta reprezintă un element esenţial, alături de creşterea costurilor daunelor şi de menţinerea ratei şi frecvenţei daunalităţii la niveluri ridicate, pentru ca asigurătorii să îşi reconsidere politicile în acest domeniu", a subliniat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.
Despăgubiri plătite de 1,2 miliarde lei
În primele nouă luni ale acestui an, companiile au avizat 241.062 de dosare de daună RCA, mai puţin cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul dosarelor de daună plătite în baza poliţelor RCA a scăzut, de asemenea, cu 8%, în timp ce valoarea despăgubirilor plătite s-a menţinut la un nivel similar celui înregistrat în primele trei trimestre din 2010, respectiv de peste 1,2 miliarde lei.
Dauna medie plătită pe RCA a fost de 5.183 lei, valoare în creştere cu 8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, când nivelul înregistrat a fost de de 4.778 lei. La data de 30 septembrie 2011, companiile de asigurare aveau constituite rezerve de daune avizate pe segmentul RCA în valoare de aproximativ 1,4 miliarde lei, nivel în creştere cu 33%, faţă de aceeaşi dată a anului trecut. CITIŢI ŞI:
- Vin scumpirile de iarnă la RCA