Campania pentru alegerile prezidențiale a ajuns la final, iar pentru locul de la Cotroceni se luptă actualul președinte Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.
Dat fiind faptul că trăim în Era Digitală, metodele „tradiționale” de comunicare politică nu mai reprezintă un punct de interes pentru candidați sau pentru cetățeni. Astfel, cum toată lumea este on-line, candidații aleg să investească în campaniile de marketing on-line.
Este și cazul candidaților care s-au luptat pentru a câștiga funcția de președinte al României. Partidele politice au cheltuit o avere pentru a își evidenția cât mai bine candidatul în mediul online.
După ce tragem linie, observăm că partidele au investit 690.000 de euro pentru cele două runde de alegeri – europarlamentare și prezidențiale, sponsorizând peste 3.700 de reclame online.
Astfel, România ajunge să ocupe locul 5 în UE la capitolul „campanie electorală on-line”.
Dar să nu pripim. USR-PLUS, PNL, PSD, PMP, ALDE, Pro România și UDMR își vor recupera acești bani de la stat. Candidaților care au obținut un scor de peste 3% li se vor deconta cheltuielile de către stat. Banii investiți la europarlamentare au fost deja recuperați.
Cât au cheltuit partidele
În acest clasament, locul 1 este ocupat de Alianța USR-PLUS a făcut cele mai mari investiții din România în reclamă politică pe YouTube și Google -215 500 euro.
Firma folosită de USR pentru realizarea campaniei online a investit până în prezent 108.350 euro pe 508 reclame politice, cea mai mare parte a sumei fiinf „injectată” în ultima săptămână a campaniei pentru turul 1.
USR a investit și direct 107.150 de euro în timpul campaniei pentru europarlamentare din primăvară.
PNL – 187.650 euro
Liberalii aud at cei mai mulți bani pentru alegerile europarlamentare: 154.250 euro plătiți pe 105 reclame politice – majoritatea video pe YouTube.
Pentru lupta lui Iohannis, PNL a investit direct în reclama de pe Google: 33.400 de euro pentru 500 de reclame. Precum în cazul USR, cei mai mulți bani au fost dați în ultima săptămână de campanie dinaintea primului tur – aproape 6.500 de euro.
PSD – 123.450 euro
Social-democrații s-au ocupat singuri de campanie și au investit în reclame reclame pe Google și YouTube. Cele mai mari sume, care au variat între 50 și 500 de euro, au fost investite în bannerele de pe Google, cu Viorica Dăncilă, la prezidențiale. Cele mai consistente sume s-au plătit de la PSD în perioada de campanie pentru europarlamentare.
PMP – 65.100 euro
PMP a avut „dublu” ajutor, apelând la două firme pentru a-și sponsoriza reclamele pe Google și YouTube, pentru Theodor Paleologu.
Pro România – 64.900 euro + ALDE – 62.250 euro
Partidul condus de fostul premier PSD Victor Ponta a investit 35.300 euro pe 362 de reclame electorale în favoarea lui Mircea Diaconu.
În campania pentru Parlamentul European, partidul lui Victor Ponta a apelat și la firma Let’s Do It Media, care a plătit sub 50 de euro pentru doar două reclame cu Pro România, pe Google.
Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a investit direct în 212 reclame pe Google, suma de 43.450 de euro, în perioada martie-noiembrie 2019. Cele mai multe reclame sunt bannere și link către site-ul lui Mircea Diaconu, candidatul susținut la președinție de ALDE, împreună cu Pro România, scrie Europaliberă.