Catfight în cancelarie! Două profesoare s-au luat la bătaie în timpul unei şedinţe! Alt scandal la Liceul din Băneasa, acolo unde bătaia este „ruptă din rai”

Catfight în cancelarie! Două profesoare s-au luat la bătaie în timpul unei şedinţe! Alt scandal la Liceul din Băneasa, acolo unde bătaia este „ruptă din rai”

Scandalurile se ţin lanţ la Liceul Teoretic Băneasa, unde un elev ar fi fost agresat de un cadru didactic pe holurile instituției de învățământ, după acest incident, mai mulți profesori s-au luat la harță în cadrul unei ședințe, lăsându-se cu îmbrânceli și vorbe urâte.

În urmă cu câteva zile, cadrele didactice s-au luat la harță, lăsându-se cu injurii, îmbrânceli și "păruieli". Mai exact, în cadrul unei ședințe, o profesoară de limba franceză ar fi început să se certe cu o învățătoare, moment în care "prima a luat-o de păr pe cealaltă, efectiv a şters cu ea podelele unității de învățământ", după cum au precizat cei aflați la fața locului.

Oamenii legii din cadrul IPJ Constanța s-au autosesizat în acest caz, declanșând cercetările.  În cursul zilei de joi, 16 februarie, la unitatea școlară s-a prezentat un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, pentru a analiza situația. 

"A fost Inspectoratul la Liceu și 400 de elevi au stat toată ziua afară, nefăcându-se ore", au declarat oamenii din localitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

 Amintim și faptul că vineri, 27 ianuarie 2017, în timpul pauzei, un cadru didactic de la același liceu din Băneasa, judeţul Constanţa, ar fi agresat un elev în clasa a X-a.

 La acea dată, ISJ Constanța a transmis că, la nivelul unității școlare, se va constitui o comisie care să verifice faptele sesizate, declarațiile elevului și pe cele ale profesorului, urmând să se procedeze în conformitate cu prevederile legale.