Editura Evenimentul si Capital

Cățărătorii din Pipera. Povestea Oamenilor-Păianjeni care atârnă toată ziua pe pereți

18-10/14-15-rzv-7870-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 2930 Vizualizari

Oamenii, în general, trăiesc cu picioarele pe pământ. Unii, în schimb, preferă să stea cu ele mai mult în aer. Ar face invidioase și maimuțele, chit că n-au în sprijin și o coadă comprehensibilă. De acolo, de sus, își capătă adrenalina.

Puțini sunt aceia care, pe vremea când erau de-o șchioapă, nu s-au cățărat prin copaci, pe stânci, șifonierul din dormitor, podul bunicii sau pe te miri ce altceva. Au mai și căzut, s-au julit în genunchi sau coate și, mai grav, și-au spart capul sau și-au rupt sau luxat vreun picior sau mână. Dar, matur fiind, să te urci pe ditamai bolovanii, prin cine știe ce coclauri sau, înainte de a ajunge la serviciu sau când pleci de la muncă, să te duci într-o sală unde, pe pereți sunt prinse niște chestii de care te poți agăța și să te cațeri ca să ajungi nicăieri, e chiar o curiozitate. Și, pe deasupra, să mai dai și bani pentru asta. Te alegi în schimb cu o condiție fizică impecabilă și cu un consum considerabil de adrenalină. Iar dacă din sportul acesta, ințial un hobby bizar, îți câștigi traiul, e și mai interesant.

Începuturile unui hobby neobișnuit

Viorel Ene, de 40 de ani, un inginer mecanic din Focșani și Catrinel Enache, de 33 de ani, informaticiană la bază și de loc din Brașov fac un cuplu straniu. Cât e ziua de lungă se cațără pe pereți și îi învață și pe alții cum pot să urce pe ziduri verticale care au doar câteva chestii – așa-numitele „prize” – de care te poți prinde ca să nu cazi în gol. Și totul, în deplină siguranță.

De unde până unde pasiunea asta? „Am lucrat un timp, într-o firmă de proiectare. Plictiseală mare... Până în 2003 nici pe munte nu mergeam. A plecat dintr-o curiozitate. Aflasem despre fenomen dintr-o emisiune de la PRO TV, parcă „Oxygen” se numea”, rememorează Viorel. Mai spune că, apoi, un prieten care era deja instructor, l-a luat la sala sa și l-a învățat tainele cățărării. Și, corpul nu i-a făcut probleme? Râde: „Nu! N-am avut probleme cu articulațiile, nici cu mijlocul sau mușchii, că am fost sportiv de mic”.

Catrinel abia de are un metru și jumătate înălțime și atârnă nici 43 de kilograme. În schimb, e numai fibră pe trup și dacă îți strânge mâna, degetele ei subțiri sunt ca o menghină. La ea pasiunea vine din familie. „Mama a urcat pe ChoOyu, în Himalaya, un vârf de 8188 de metri. Ambii părinți sunt montagnarzi și ghizi montani. La mine a fost natural. Până prin clasa a VIII-a a fost OK, da’ dup-aia mi s-a acrit. Când mergi cu cei de-o seamă cu tine e plăcut. Cu babalâcii te plictisești!”, râde femeiușca.

Utilul și plăcutul

Cei doi sporovăiesc de zor între ei, în timp ce atârnă de pereți într-un echilibru precar pentru un neofit. Alături, tot agățați, sunt și Cristian, de opt ani și Alexandru, de șase ani, băieții lui Viorel. „Ia-o pe roșu!”, îl îndrumă tatăl pe mezinul său care mai că i se urcă în spinare pe la vreo trei metri înălțime. Nici unul nu are vreo coardă de siguranță dar, dacă se întâmplă să cadă, salteaua groasă absoarbe șocul și nu-i niciun pericol. Viorel nici nu transpiră. Povestește că, acum șapte ani și-a transformat hobbyul într-o afacere: „Aveam o sală mult mai mică decât asta «BlokX», de pe strada Fabrica de Glucoză, nr. 15. Culmea, este profitabil, dar la o scară mult mai mică decât ar crede lumea. E o facere bună de familie”. Unde mai pui că și-a transformat pasiunea în job: „Îmbin utilul cu plăcutul. E o pasiune care se auto-întreține”.

Campionii și pericolele

Amândoi sunt campioni. Viorel Ene este campion național la „Escaladă pe stâncă, cu coardă”, iar Catrinel Enache a câștigat Cupa României la „Bouldering” – o escaladă fără coardă la înălțimi de maxim patru metri. Un fel de cățărat pe bolvani uriași. În țară sunt circa 5000 de cățărători din care majoritatea, circa 3000, sunt indoor, restul preferând escalada în natură. Dar cât de periculos este? „Devine periculos când nu ești suficient pregătit și insuficient echipat. Bine antrenat înseamnă să conștientizezi dificultatea unui traseu. Niciodată nu se urcă, la escaladă, fără coardă! Pentru cel mai mic grad de dificultate, cu prize mai multe și înălțimi mai mici, de până în 30 de metri, nu sunt însă necesare, prea multe ore de antrenament. Da’ pentru unu’ de dificultate maximă trebuie să te pregătești patru zile pe săptămână, câte trei ore, timp de trei ani. Asta doar ca să ajungi la un nivel mediu. Ca să devii campion ai nevoie de același antrenament, vreme de șase ani. Unora le-a luat și zece!”, explică profesionistul.

Rasturnare de situatie! Klaus Iohannis a facut anuntul! Ce se intampla acum

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI