Editura Evenimentul si Capital

Cătălin Voicu - garantat de Vanghelie, învinuit de DNA

3bc64e15aecc85fa61a5d654f9f8f922
Autor: | | 70 Comentarii | 0 Vizualizari

Cătălin Voicu a fost pus sub acuzare. Susţinătorii săi, dar şi un judecător, posibili învinuiţi în acelaşi dosar penal. Principalul candidat al tandemului Viorel Hrebenciuc-Marian Vanghelie la şefia Ministerului Internelor, senatorul PSD Cătălin Voicu, a fost pus, ieri, sub învinuire, de procurorii anticorupţie, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.

Oficial, Direcţia Naţională Anticorupţie a informat, ieri, că, în cursul acestui an, Voicu - ce ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare din Senat - ar fi „pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale, aflate pe rolul organelor judiciare”. Cătălin Voicu - care a fost „săltat” de anchetatori din faţa locuinţei sale - a declarat însă, după discuţiile cu procurorii, că, timp de 30 de zile, nu are voie să ia legătura cu Marian Vanghelie, Viorel Hre benciuc şi Dan Ioan Popescu. În plus, el a precizat că nu are voie să se vadă nici cu unul dintre consilierii săi, Ioan Năstase, şi cu avocatul Cezar Bivolaru. „Potrivit Codului de Procedură Penală, asemenea măsuri se iau faţă de persoanele care au o calitate în dosar. Practic, aceştia nu au voie să se întâlnească între ei. De regulă, astfel de măsuri vizează posibilele întâlniri dintre învinuiţii în cauză”, au explicat specialişti în Drept Penal, consultaţi de EVZ. Mai mult, surse judiciare au completat că pe lista celor „interzişi” de la întâlnirile cu Voicu se află şi un judecător. Pe lângă toate acestea, Cătălin Voicu a primit şi in terdicţia de a părăsi Bucureştiul pentru 30 de zile. El a anunţat aseară că va contesta la Curtea Supremă aceste „bariere” impuse de anchetatori. PSD joacă prudent Aducerea cu mandat la DNA a lui Cătălin Voicu a stârnit reacţii publice dure din partea liderilor PSD, care au arătat, la unison, cu degetul către preşedintele Traian Băsescu. În interiorul partidului însă domneşte o atmosferă de prudenţă, după cum susţin surse social-democrate. Asta, pentru că liderii PSD sunt convinşi că adevărata ţintă a procurorilor este Marian Vanghelie, au subliniat sursele citate. „Există oameni, precum domnul Mitrea, care şi-ar dori, probabil, taxarea lui Vanghelie, dar n-o să permitem asta. N-o să ne legăm cu lanţuri de Parchet pentru Voicu, dar nici n-o să-l executăm. Nici pe el, nici pe Vanghelie. Mai ales acum, când Băsescu e cu tunurile pe noi şi o să dea din nou drumul la dosariadă. O să-l lăsăm pe Cătălin Voicu să-şi rezolve singur problemele”, au precizat sursele citate. La rândul său, Vanghelie a făcut trimitere tot la Băsescu. „Vorbea domnul Băsescu de comunism. Atunci se întâmplau chestiile astea. Am 40 de ani şi-i transmit domnului Băsescu că ne vine vremea la toţi”, a spus Vanghelie, citat de HotNews. El a precizat că a avut o discuţie telefonică cu Voicu şi că acesta i-a cerut să stea de vorbă la partid. (A contribuit Oana Dobre) CE SPUNE LEGEA Riscă până la 10 ani de închisoare Acuzaţia de trafic de influenţă, formulată împotriva lui de procurorii anticorupţie, i-ar putea aduce lui Cătălin Voicu o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 10 ani de în chisoare. În plus, dacă va fi găsit vino vat de către in stanţă, acesta va fi obligat să restituie afaceriştilor banii primiţi pentru a le „cumpăra” celor din urmă li niş tea în faţa magistraţilor. Potrivit Constituţiei, deoarece se bucură de imunitate - conferită atât de mandatul de senator, cât şi de postul de vice preşe dinte al Comisiei pentru Apărare din Senat - Voicu poate fi reţinut, percheziţionat sau arestat doar cu acordul Senatului, după ce este însă audiat de către colegi. El poate fi urmărit penal şi trimis în judecată doar de către Parchetul General, instituţie din care face parte şi Direcţia Naţională Anticorupţie. De asemenea, senatorul poate fi judecat numai de magistraţii Curţii Supreme. „SĂRAC ŞI CINSTIT” Generalul care locuieşte cu părinţii Fost general SPP şi apropiat de Marian Vanghelie, senatorul Cătălin Voicu a fost propunerea acestuia pentru şefia Internelor, în decembrie 2008, neacceptată de PSD. Împreună cu Dumitru Iliescu (fost director al SPP), Voicu a înfiinţat SC Agenţia Natională de Pază, Protecţie, Investigaţii şi Protocol SRL. Apropiat de Ion Iliescu, al cărui consilier pe probleme de siguranţă naţională a fost în vremea mandatului prezidenţial 2000- 2004. În 2003, a primit şi gradul de general, fiind reactivat. În anturajul lui Voicu se află Viorel Hrebenciuc, coleg de circumscripţie electorală în Bacău. Numele său a fost vehiculat în afaceri controversate (inclusiv primirea unui credit de 64.000 de dolari de la Bancorex), dar are o decla raţie de avere modestă. Susţine chiar că locuieşte cu părinţii, în casa acestora şi că nu are niciun cont bancar. (Oana Dobre) CITIŢI ŞI:

EDITORIALUL EVZ: Toţi oamenii generalului

Cutremur DEVASTATOR! 7,5 grade pe scara Richter! Pagubele sunt URIASE

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 15:24 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata