Cătălin Predoiu a detaliat situația celor condamnați definitiv în România, dar care au reușit să fugă din țară. Unde se află aceștia?
Pentru că au fost condamnați definitiv în România, au fugit din țară înainte să fie prinși de autorități, dar în cele din urmă s-a aflat locul unde s-au dus.
Cătălin Predoiu, ministerul Justiției, a dezvăluit locațiile în care se află unele dintre cele mai sonore nume din România ce au reușit să fugă din țară după condamnarea definitivă.
Unul dintre cei mai căutați de autorități este Avraham Morgenstern, care a fost condamnat definitv în anul 2017 la 8 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Conform spuselor ministrului, acesta s-ar aflat în prezent în Argentina.
„Aplicarea unei pedepse se face prin conformare voluntară, cel care a fost condamnat în fața Justiției ar trebui măcar atâta lucru să facă, să accepte verdictul și să accepte pedeapsa și să o execute. Mecanismul extrădării e mai larg, ministerul Justiției e doar o parte din proces. Despre procesul de extrădare, unele lucruri se pot spune, altele nu, pentru că sunt în curs.
Avraham Morgenstern - E localizat în America de Sud, în Argentina. Se află în procedură de recurs la Curtea Supremă, așteptăm rezultatul.
Cristian Riza: S-a făcut cerere de extrădare, din păcate asta e situația acum, Republica Moldova nu-și extrădează proprii cetățeni, dar noi am făcut o cerere de delegare a extrădării în Republica Moldova. Nu există un asemenea tratat între noi și Republica Moldova.
Alina Bica - S-a spus că ar fi în Madrid. Noi oficial nu avem această informație, poate că e în Madrid, poate că nu e.
Puiu Popoviciu- Se află de asemenea într-o procedură de recurs, așteptăm rezultatul”, a declarat, la Realitatea Plus, ministrul Justiției.
Cătălin Predoiu a mai precizat că este optimist că, în cele din urmă, fugarii vor fi aduși în țară, pentru a-și ispăși pedeapsa.
„Sunt optimist, cooperarea interjudiciară își face efectul în cele din urmă. Facem tot ce trebuie ca să-i aducem acasă. Au venit numele grele, nume cu dosare complicate, știu foarte bine aceste dosare”, a concluzionat Predoiu, conform Realitatea.net.