Primarul Municipiului Coldea, Cătălin Munteanu, a demisionat, duminică, imediat după ce s-a anunţat că PNL, formaşiunea oilitică din care face parte a câştigat alegerile pentru auroparlamentare. La şedinţa de consiliu local s-a stabilit ca atribuţiile de primar să fie preluate de viceprimarul social-democrat Mihai Cîmpeanu, iar cele de viceprimar - de consilierul Erwin Albu, reprezentant al FDGR
„Astăzi (luni - n.r.) am luat decizia de a renunţa la funcţia de primar al Municipiului Codlea. Consider că a venit timpul să las loc noii generaţii, iar acest lucru se întâmplă cu Mihai Cîmpeanu, care a preluat atribuţiunile de primar şi Erwin Albu, consilier local cu atribuţiuni de viceprimar începând de astăzi. Sunt doi oameni tineri, dinamici, în care am încredere. Sunteţi pe mâini bune. Dacă vă întrebaţi de ce acum, vă pot asigura că nu există un motiv ascuns, aşa cum s-a vehiculat, ci pur şi simplu aşa am simţit că este corect faţă de concetăţenii mei dragi, cărora le mulţumesc pentru încrederea acordată în ambele mandate", a anunţat Muntean pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Munteanu a precizat pe pagina sa de socializare că este mulţumit de susţinerea acordată de Forumul German la aceste alegeri şi va susţine în continuare campania electorală a lui Iohannis pentru alegerile prezidenţiale
„La Codlea, PNL a terminat competiţia pe primul loc, lucru pe care mi-l asum. Mulţumesc tuturor celor implicaţi în campanie, dar în mod special echipei de campanie, consilierilor locali liberali, dar şi cetăţenilor care au crezut în noi. Mulţumesc şi Forumului German de susţinerea de care ne-am bucurat. Am analizat rezultatele de la fostele alegeri europarlamentare din 2014 şi cele din acest an şi putem observa creşterea de care se bucură PNL la Codlea, de la 17%, în 2014, la 28% în 2019. După aceste rezultate, în echipă cu Forumul German, vom tura motoarele pentru ca preşedintele Iohannis să mai obţină un mandat din toamnă", a precizat Muntean.