Cătălin Ivan: Funcţionarea USL la Iaşi e imposibilă din cauza lui Adomniţei, care se vede cu Blaga

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a susținut că funcţionarea USL la Iaşi este imposibilă din cauza preşedintelui interimar al PNL Iaşi, Cristian Adomniţei, care are întrevederi cu liderul PDL Vasile Blaga

"Sunt judeţe unde se înţeleg foarte bine în continuare, iar majorităţile funcţioneză. Noi ne dorim să fie peste tot aşa. La Iaşi e imposibilă funcţionarea USL cu Cristian Adomniţei. Singura variantă era să găsim noi altă majoritate pentru a duce mai departe proiectele judeţului. Dar acolo unde se poate, păstrăm USL aşa cum a fost în alegerile locale", a spus Cătălin Ivan.

El a arătat că situaţiile conflictuale sunt puţine.

"Sunt foarte puţine judeţele unde sunt astfel de situaţii, cum este exemplul Iaşului, unde chiar nu se poate, deşi am încercat şi acolo, dar nu se poate. Cu Cristi Adomniţei vă garantez eu că nu se poate, mai ales că ştim şi este deja o informaţie de notorietate că merge des în Modrogan şi se întâlneşte cu domnul Blaga", a mai spus Ivan, citat de mediafax.ro.

Reprezentanţii PSD Iaşi susţin că preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, ar trebui să demisioneze din funcţie, urmând astfel exemplul şefului său de partid, Crin Antonescu, care a demisionat de la şefia Senatului.

Într-un comunicat transmis, duminică seară, PSD Iaşi arată că preşedintele CJ, Cristian Adomniţei, este cel care a iniţiat constituirea unei noi majorităţi în Consiliul Judeţean şi că liberalul ar fi avut discuţii pe această temă inclusiv la sediul PDL din Modrogan. Și purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a scris pe Facebook că, la Iași, PSD a dat mâna cu PDL. CITIȚI ȘI:

  • Cristina Pocora: PSD și PDL au format o nouă majoritate în Consiliul Județean Iași