Publicul din România, contrar aparențelor, este un public extrem de deschis unor astfel de ochelari. Spun „unor astfel de ochelari” pentru că sunt puțin „ciudați” din toate punctele de vedere, sunt ochelari tip bijuterie, ochelari care nu i-ar cumpăra oricine. De la an la an, ne aliniem tendințelor. Dacă până acum 10 ani mulți purtau „ochelari de cal”, acum putem observa la femei tot felul de ochelari ciudați: cu diamante, aur, pietre, flori. Și bărbații au devenit mai puțin conservatori, fie mai preocupați de cum arată. Acest accesoriu – ochelarii – nu ar trebui să lipsească din garderoba accesorială a fiecărui om. Ochelarul este un accesoriu necesar – cel de soare – pe care nu îl purtăm numai atunci când este soare; îl purtăm și atunci când este o lumină puternică, atunci când mergem la ski sau este zăpadă, iar cel de vedere, mai devreme sau mai târziu cu toții avem nevoie de el. Avem nevoie să schimbăm ramele, să fim tot timpul în tendință”, explică Cătălin Botezatu.

Tendințele anului 2019: ochelari din piele de piton

Contrar așteptărilor, tendințele pentru anul în curs în materie de ochelari de soare sunt cei extravaganți, dar și cei eleganți. „Dacă doamnele vor să fie extrem de extravagante, atunci categoric ochelarii pavoazați: de la cei pătrați de tip televizor până la cei plini de pietre, de flori, de tot felul de accesorii. Dacă femeile dor să fie elegante, atunci le-aș recomanda ochelarii Gucci cu rame din piele de piton, dar în același timp extrem de scumpi, dar nu foarte cât să nu se vândă în România. Oricum, la noi în țară, se vând astfel de lucruri scumpe. La polul celălalt sunt ochelarii cu pietre. Cei de la Cartier scot niște ochelari cu rame din aur extrem de rafinați, atât pentru bărbați cât și pentru femei”, adaugă Cătălin Botezatu.

 

Cum ne alegem rama pentru ochelari

În momentul în care dorim să ne achiziționăm ochelari de soare sau de vedere, mulți dintre noi ne gândim cum anume ni-i vom asorta cu îmbrăcămintea, sau dacă trebuie să ne alegem câte o pereche pentru fiecare tip de styling. Cătălin Botezatu elucidează acest mister, explicând faptul că atunci când alegem un ochelar trebuie să îl „asortăm la mai multe variante de styling. Pentru cei care își permit, pot alege ochelari pentru fiecare tip de îmbrăcăminte. Un ochelar clasic, de soare, care se poate purta la orice, un ochelar mai extravagant care să îl poarte la astfel de ținute și un ochelar de vedere, pe care dacă îl porți doar la citit, în intimitate, chiar nu mai contează cum arată”.

Ce culori de păr se poartă în 2019?

Anul acesta, culorile pentru păr trebuie alese în așa fel încât să îți schimbe look-ul, dar să îți pună în evidență trăsăturile. Cele mai apreciate culori pentru păr sunt nuanțele de blond argintiu, șatenul mov ciocolatiu, dar și șuvițele colorate.

● Ombre-argintiu,este culoarea din top, pe locul întâi în tendințe. Multe celebrități, modele sau vloggeri, au început încă din sezonul trecut să își vopsească părul cu această culoare, ceea ce o face să rămână drept recomandare și în acest sezon.

● Șatenul mov ciocolatiu, este una dintre cele mai în vogă nuanțe. A fost obținută în urma unui experiment, în New York, de către Hannah Eldeman. A devenit din ce în ce mai populară, după ce a fost adoptată de către multe modele. Este o combinație între șaten ciocolată și nuanțe de mov.

● Putem spune că tendința de blond argintiu a intrat în atenția fashion după ce Kim Kardasian a renunțat complet la brunet și a ales această nuanță, care va rămâne și în 2019 una de top.

Reguli pentru o cravată bine aleasă

Fie că vorbim de o întâlnire de afaceri sau de purtatul costumului la serviciu, există câteva reguli esențiale în asortarea cravatei cu cămașa. În primul rând, când alegeți imprimeul cravatei, aceasta trebuie să conțină nuanța cămășii. O altă regulă esențială, este aceea ca imprimeul cravatei să fie mai puternic decât al cămășii. Nu trebuie uitat faptul că aceasta atrage atenția asupra întregului outfit și ar trebui să nu iasă extrem de mult în evidență. O altă regulă extrem de importantă în alegerea cravatei, este aceea că ea trebuie să fie în funcție de mărimea reverului de la sacou sau palton. De asemenea, atunci când doriți să adăugați o cravată vestimentației, să nu uitați că aglomerarea de culori nu este întotdeauna stylish. De aceea este recomandat păstrarea a doar trei nuanțe esențiale în outfitul dumneavoastră.

 

Te-ar putea interesa și: