Cătălin Botezatu a oferit detalii despre momentele care i-au pus viața în pericol. „Stomacul meu e puțin umflat. M-am speriat când am văzut cum arată operația. Sunt două cusături, una cu niște capse de metal, pe interior. A fost o durere groaznică după ce s-a dus anestezia. Au fost mulți medici, multe asistente in salon. Eram conectat la nu știu câte aparate, la nu știu câte fire. Am zis: Doamne, ce am pățit? Ce mi se întâmplă?! Medicii sunt nemaipomeniți!

Aveam o durere care se mișca de colo-colo, nu i-am dat importanță. Am făcut un control total, i-am spus dlui doctor că mă doare în stomac ceva. S-a sfătuit cu alți medici. Mi-a zis că e apendicele. De jurul împrejurul apendicelui sunt niște săculeți, dacă se lipesc de apendice nu e bine, dar nu îmi închipuiam că e așa. „, a mai spus Cătălin Botezatu.

Operația a durat aproximativ șase ore, timp în care i-au scos jumătate de colon și i-au făcut chimioterapie hipertermica, o procedură prin care au îndepărtat orice risc de extindere a infecției în organism. Medicii au spus că operația a fost un succes, potrivit dcnews.ro

 

Te-ar putea interesa și: