Cât te costă să naşti la privat. Cine a ales străinătatea, cine clinica particulară

În condiţiile în care să aduci pe lume un copil într-un spital de stat reprezintă un risc, numeroase mămici aleg să nască în clinici private din România sau din afară, chiar dacă efortul financiar este considerabil.

Evz.ro a făcut o analiză a preţurilor practicate de cele mai populare maternităţi din sistemul medical privat, dar şi a serviciilor oferite de acestea. S-a constatat că, pe lângă condiţiile deosebit de moderne şi profesionalismul cadrelor medicale, preţurile nu sunt accesibile chiar buzunarului omului "de rând".

La Euroclinic, preţul unei naşteri normale este de 6.500 RON, în timp ce o cezariană costă 9.500 RON, ne explică o asistentă. "Preţul poate să crească sau să scadă, în funcţie de consumabile sau de posibilitatea apariţiei unei complicaţii la naştere", adaugă aceasta. Însă, pentru cei aproximativ 6.500 sau 9.500 RON, spitalul oferă:

  • rezervă individuală cu pat multifuncţional şi ergonomic, baie proprie, frigider, televizor, aer condiţionat, sistem de alarmă asistente, mobilier pentru lucrurile personale, chiuvetă suplimentară, consolă de terapie.

Când se prezintă la clinică, pentru a naşte, tânăra mamă are nevoie doar de programare prealabilă sau la orice oră, dacă naşterea este iminentă, şi trebuie să aibă asupra sa doar buletinul şi analizele medicale. Spitalul pune la dispoziţie tot ce este necesar pentru mamă şi pentru copil pe timpul spitalizării:

  • lenjeria pentru mamă (prosoape, halat de baie, pijamale, papuci etc)

produse de igienă corporală (săpun, şervelele, pastă de dinţi, etc) îmbrăcăminte pentru copil, pampers, scutece de unică folosinţă.

"Dar puteţi să vă luaţi cu dumneavoastră orice lucru pe care îl consideraţi folositor: aparat foto, cartea preferată, etc", este recomandarea reprezentanţilor spitalului.

"La stat doar ai impresia că e mai ieftin să naşti. Pe lângă faptul că te poţi îmbolnăvi atât tu, cât şi copilul, trebuie să mai duci şi grija că azi ai dat sau nu ai dat bani asistentei de serviciu, infirmierei, medicului, moaşei sau mai ştiu eu cui", ne-a spus Corina B. Ea a născut la Maternitatea "Regina Maria" şi spune că a costat-o 2.000 de euro.

"Însă spitalul mi-a asigurat absolut tot ce am avut nevoie eu sau copilul. Când mergi acolo nu trebuie să aduci nimic de acasă. În plus, şi-au făcut şi recoltare de celule stem, ceea ce, dacă aş fi născut la stat, ori nu ar fi fost posibil, ori ar fi trebuit să plătim şi să alergăm pentru asta", mai spune tânăra mamă. La Regina Maria, preţurile variază în funcţie de tipul naşterii, dar şi în raport cu medicul care asistă la naştere:

  • Naştere naturală - 1880 euro
  • Operaţie cezariană - 2280 euro
  • Naştere în apă - 2280 euro

În această sumă sunt incluse următoarele servicii:

  • Un consult cu medicul anestezist şi cu medicul  neonatolog în săptămâna 36 de sarcină care include o  hemoleucogramă şi o coagulogramă.
  • 3 zile cazare - în rezerva dotata cu televizor LCD 81cm, frigider, măsuţă de înfăşat copilul, baie, dulap pentru lucrurile mamei, consolă de terapie, chiuvetă suplimentară, aer condiţionat, telefon
  • Posibilitatea acomodării însoţitorului – există două tipuri de rezerve pentru care nu se achită o sumă suplimentară: rezervă cu fotoliu - scaun, şi rezervă cu fotoliu  extensibil. De asemenea, se pun la dispoziţie rezerve cu două paturi, dintre care unul pentru însoţitor. Preţul suplimentar este de 100 euro/noapte, în care sunt incluse mesele.
  • Posibilitatea de rooming in (mama şi copil) –  daca atât starea mamei cât şi cea a bebeluşului  permit, cei doi pot împărţi aceeaşi cameră
  • Mesele mamei pe baza unui meniu personalizat (în funcţie de tipul naşterii)
  • Plata medicului care a asistat naşterea
  • Toate medicamentele şi consumabilele necesare naşterii
  • Trusoul bebeluşului – hăinuţe, pampers, creme, pudre, biberoane, suzete, lapte praf dacă este nevoie, folosite cât timp bebeluşul se află în maternitate
  • Analize pentru mamă (hemoleucograma x 3, APTT x 2, timp de protrombina x 2, Na x 2, K x 2, TGO x 3,  TGP x 3, creatinina x 2, glicemie x 2, PCR x 3, acid uric x 3, LDH, determinare grup, determinare Rh) şi pentru copil  (Hemoleucograma x2, glicemie x2).
  • Vaccinurile pentru copii – vaccin antihepatită B, antitubercuoza, şi vitamina K
  • Trusa pentru epidurală

Şi la Maternitatea Polizu din Capitală, aflată în sistemul sanitar public, se află amenajat un salon de naşteri amenajat conform celor mai înalte standarde de calitate. Acesta înlocuieşte clasica sală de naşteri şi este deja preferatul a peste 70% dintre viitoarele mame din Statele Unite.

Aici, imediat după naştere, bebeluşul este preluat şi îngrijit de personalul medical cu ajutorul unei mese de resuscitare de ultimă generaţie. În salonul de rooming-in, patul în care se va odihni câteva zile tânăra mămică este, de asemenea, prevăzut cu comenzi electrice pentru a uşura cât mai mult urcarea şi coborârea din el, dar şi alegera unei poziţii comode în timpul şederii în pat. Salonul mai este prevăzut cu o noptieră, un dulap pentru haine şi masă cu scaune pentru vizitatori.

O zi de spitalizare în noul tip de salon din Maternitatea Polizu costă 80 de euro pe zi, însă, pentru că spitalul face parte din sistemul de stat, naşterea este gratuită. Oferta Life Memorial Hospital este şi mai variată. Aici au fost introduse trei tipuri de pachete de servicii medicale pentru naştere: Silver, Gold şi Diamond, preţurile variind în funcţie de serviciile oferite.

SILVER: Medic intern:

  • camera single - 7800 RON
  • camera double - 7000 RON

Medic colaborator:

  • camera single - 9800 RON
  • camera double - 9000 RON

Aici sunt incluse toate serviciile, inclusiv recoltarea de celule stem GOLD: Tarifele pentru acest pachet sunt urmatoarele: Medic intern:

  • camera single - 9200 RON

Medic colaborator:

  • camera single - 11000 RON

Rezervele sunt de lux.

DIAMOND: Pachetul oferă servicii de lux la următoarele preţuri: Medic intern

  • camera single - 11000 RON

Medic colaborator:

  • camera single - 13000 RON

Au ales să nască peste graniţă Multe persoane publice, vedete sau politicieni, au demonstrat că nu au încredere în sistemul sanitar din România şi au ales să îşi aducă copii pe lume în clinici din străinătate

Lavinia Şandru a devenit mamă în 2006. Pe atunci preşedintă a PIN, politicianul a optat pentru o clinică din Strasbourg. Şi Mihaela Rădulescu a ales străinătatea, astfel că băieţelul ei, Ayan, s-a născut la o clinică privată din Israel. Prezentatoarea tv Dana Războiu a născut la o clinică din Viena, la fel ca şi fostul ministru al Tineretului şi Sporturilor, Monica Iacob Ridzi. Tot neîncrezătoare în spitalele de stat au fost şi alte vedete. Fosta solistă a trupei HiQ, Dana Nălbaru, Raluca Sandu, fiica şefului Federaţiei Române de Fotbal, Monica Columbeanu sau Prinţesa Lia au optat pentru serviciile unor clinici private din România.

În rândul "curajoaselor" se pot încadra prezentatoarea OTV Cristina Coca şi vedeta de televiziune Andreea Marin. Prima a născut la Spitalul Elias, iar cea de-a doua chiar la Maternitatea Giuleşti, unde a fost asistată de către profesorul şi directorul instituţiei Bogdan Marinescu.