Cât ne costă întreținerea unui parlamentar român. Viață de lux pentru aleșii poporului

Cât ne costă întreținerea unui parlamentar român. Viață de lux pentru aleșii poporului

Veniturile deputaților și senatorilor i-ar face invidioși pe mulți români, care nici nu visează să se apropie de aceste câștiguri.

Reprezentații din Camera Deputaților și Senat au avut grijă să-și asigure buzunarele în ultima vreme, astfel că bugetele au fost mărite considerabil. Cu aproximativ 50 de milioane de lei la Senat și cu aproximativ 44 de milioane de lei la Camera Deputaților. Pentru pensiile speciale ale aleșilor sunt alocate 45 de milioane de euro.

Vorbind despre veniturile unui parlamentar, Iulian Bulai, deputat USR, afirma în 2018: „Un parlamentar primeşte o indemnizaţie lunară netă de 10.000 de lei. Mai primeşte, de asemenea, dacă este din provincie, dacă nu este din Ilfov sau Bucureşti, suma de 4.600 de lei pentru cazare în Bucureşti.

Un total de peste 40.000 de lei

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai primeşte de asemenea o sumă forfetară pentru cabinetele parlamentare şi activitatea parlamentară din circumscripţiile electorale care înseamnă 25.000 de lei, dintre care jumătate sunt decontabili, jumătate sunt luaţi pe declaraţie pe proprie răspundere. Mai primeşte un parlamentar 1.400 de lei, transport în circumscripţia electorală”, spunea Bulai pentru Digi 24. El mai afirma că:

„Mai primeşte, depinzând de numărul de zile pe care îl petrece în Parlament, o diurnă care cred că este în jurul a 200 de lei. Mai sunt telefon, tabletă, transport gratuit cu trenul - CFR, indiferent unde, atât la clasa 1, cât şi la vagon de dormit, cât şi o călătorie dus întors către circumscripţia electorală cu avionul.” Deci un total de peste 40.000 de lei.

Cum au crescut sumele

Florin Iordache afirma la vremea respectivă. „Noi, grupul PSD, am susţinut în continuare și în perioada următoare că vom susține aceste pensii speciale.”

Suma alocată crescuse în 2018 de la 28.5 milioane de lei, la 28.7 milioane de lei. Şi senatorii au alocat pentru cei peste 221 de beneficiari ai pensiilor speciale un buget suplimentar - de la 14.2 milioane anul acesta, la peste 14.6 milioane anul viitor. Pe aceste sume, au crescut şi alte cheltuieli. În 2019, Senatul a alocat 14.3 milioane de lei cheltuieli de protocol, 2,1 milioane de lei cu deplasările externe, două milioane pentru carburanţi şi 320 de mii de lei pentru materiale de curăţenie.