Cât mai îngheață bucureștenii de frig? Ce se întâmplă, de fapt, cu căldura

sursa foto: Arhiva EvZ

RADET a anunțat că va demara probele pentru furnizarea căldurii, duminică seara, începând cu ora 23:00.

„Furnizarea agentului termic pentru încălzire va fi făcută în momentul în care temperaturile medii se vor încadra în limitele prevăzute de art. 117 din H.G. nr. 425/20.07.1994, modificat prin H.G. nr. 337/ 16.05.2018, respectiv după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici”, se arată în comunicatul RADET.

„Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor. Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire”, mai scrie sursa citată.

Cu toate acestea, încă de la începutul lunii octombrie, RADET furnizează căldură la cerere spitalelor, şcolilor, grădiniţelor, căminelor de bătrâni, precum şi tuturor celorlalte instituţii publice care au solicitat acest lucru.