Cât îşi trag parlamentarii, pe faţă, din afacerile cu statul

În timp ce uninominalii păstrează aparenţa neimplicării în afacerile cu bani de la buget, rudele lor prosperă din astfel de contracte, arată primele declaraţii de interese după noua Lege ANI.

Personal, dar mai ales prin intermediul soţiilor şi copiilor, parlamentarii fac afaceri profitabile cu statul şi pe timp de criză. O demonstrează primele declaraţii de interese depuse după modificarea Legii ANI, care includ contractele încheiate de firmele demnitarilor, soţiilor, copiilor sau părinţilor lor cu autorităţile publice.

Preferatele uninominalilor sunt primăriile din judeţele care i-au trimis în parlament. Miniştrii, pe de altă parte, ca şi parlamentarii cunoscuţi pentru astfel de afaceri nu s-au grăbit încă să şi le declare.

Fiu de deputat, un statut de 2 milioane de euro din buget

Fiica fostului preşedinte PSD al CJ Dâmboviţa, actualul deputat Gheorghe Ana, a încheiat în timpul mandatului tatălui său 21 de astfel de contracte prin două firme: CMB Investment şi CML Consult. Pe bază de cerere de ofertă, Maria Cristina Ştefan a bifat astfel 18 contracte cu primării din judeţ - PSD şi PDL - şi trei cu Drumuri şi Poduri Ialomiţa, în valoare de 1.019.003 lei.

Pe aceeaşi reţetă prosperă şi familia deputatului ex-PSD Ioan Munteanu. Dacă acesta nu are în nume propriu nicio firmă, fiul său, Dorin Andrei, a primit de la autorităţi de stat din Neamţ 15 contracte de 7.858.228 de lei. Nouă sunt obţinute prin încredinţare directă şi doar 6 prin licitaţie.

Şase dintre lucrările lui Munteanu- fiul, derulate prin SC Proinvest, au scos numai de la Primăria Piatra-Neamţ, condusă de PDL-istul Gheorghe Ştefan, 5.593.152 de lei. Alţi clienţi bugetari sunt primăriile Roman (PDL) şi Săvineşti (PSD), dar şi Domeniul Public şi Privat Constanţa.

Stănişoară mută prin soţie

În cazul fostului ministru PDL Mihai Stănişoară, contractele cu statul vin pe numele soţiei. Astfel, Codruţa Stănişoară are, prin Terra Sat Severin, şapte contracte de publicitate cu statul, toate prin cereri de ofertă sau "depunere proiect". Printre clienţi se numără Romsilva, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sau Primăria Drobeta- Turnu-Severin (PDL).

Pentru autorităţile din Mehedinţi livrează abonamente la un cotidian local în valoare de 2.450 de lei lunar: Consiliul judeţean, ANAF, Direcţia Financiară, primăriile Drobeta-Turnu- Severin şi Husnicioara. În total, 67.329 de lei, veniturile lunii septembrie, spre exemplu, ridicându- se la 49.468 de lei.

Publicitate pentru primării

Primăriile din colegiu sunt şi preferatele firmei liberalului Emilian Frâncu care are, prin Regal SRL, 7 astfel de contracte de publicitate, în valoare de 148.203 lei, toate prin atribuire directă.

În tabăra UDMR, deputatul Lakatos Petru declară prestări servicii de 100 de euro pe lună pentru Teatrul din Oradea.

Colegul său, Marton Arpad, e acţionar la Consic SA, dar susţine că nu-i cunoaşte afacerile cu statul. Ce nu ştie Marton ştie însă portalul e-licitaţii.ro. Numai unul dintre cele mai bănoase contracte ale firmei vine de la ministerul Elenei Udrea, valorează 15,8 milioane de lei şi vizează "dezvoltarea turismului în Munţii Apuseni".

21 de contracte de construcţii şi consultanţă cu statul au încheiat cele două firme aflate pe numele fiicei deputatului Gheorghe Ana