Până în anul 2030, costul mediu al principalelor produse agricole ar putea urca cu 120 – 180% faţă de nivelul actual, ceea ce ar însemna o accelerare a trendului care a condus la dublarea preţului pentru aceste produse în ultimii 20 de ani, potrivit unui studiu publicat de confederaţia Oxfam.
Jumătate din această creştere va fi generată de schimbările climatice, potrivit estimărilor Oxfam. Organizaţia recomandă liderilor mondiali să îmbunătăţească reglementările pieţei alimentare şi să investească într-un fond pentru îmbunătăţirea climatului global, scrie BBC News.
"Sistemul alimentar trebuie regândit dacă vrem să facem faţă presiunilor care vin din partea schimbărilor climatice, creşterii preţului alimentelor şi faptului că zonele arabile sunt tot mai reduse", a spus Barbara Stocking, directorul executive al Oxfam.
În raportul Oxfam, denumit "Construirea unui viitor mai bun", se estimează că populaţia lumii va ajunge la 9 miliarde în 2050, în timp ce ritmul de creştere al producţiei agricole aproape că s-a înjumătăţit din 1990 încoace.
Potrivit raportului organizaţiei, cei mai săraci locuitori ai globului chetuiesc aproape 80% din veniturile lor pe mâncare, locuitorii din Filipine cheltuind de aproape patru ori mai mult decât cei din Marea Britanie pentru mâncare, ca pondere în total venituri.
Oxfam este o confederaţie internaţională de 14 organizaţii cu sedii în 98 de ţări din întreaga lume care luptă pentru eradicarea sărăciei şi nedreptăţii.