Cât de legală a fost destituirea lui Renate Weber? Culisele scandalului și legătura cu Kovesi

Cât de legală a fost destituirea lui Renate Weber? Culisele scandalului și legătura cu Kovesi

Revocată miercuri din funcția de Avocat al Poporului, Renate Weber a explicat de ce consideră că e neconstituțională procedura și ce pași va face. Robert Turcescu și invitații săi au abordat, de asemenea, un alt subiect fierbinte al momentului: scandalul locurilor de la tribuna VIP în meciul Austria-Macedonia de Nord, din cadrul EURO 2020 la București.

"E absurd să îmi reproșeze că am făcut ce era în competențele acestei instituții (n.r. - Avocatul Poporului). Nu e invocat niciun articol. Nu a existat nimic în toată această procedură în conformitate cu Constituția, cu legea noastră de organizare", a declarat Renate Weber, chestionată de moderatorul emisiunii referitor la acest eveniment. Aceasta nu poate contesta revocarea din funcție la CCR. Demersul îl poate întreprinde doar un număr de deputați sau senatori.

Fostul Avocat al Poporului a precizat că România traversează încă o perioadă foarte tulbure, mai ales că societatea civilă s-a schimbat și "disprețul față de legi" e vizibil. "Pierderea finanțărilor (n.r. - ONG-urilor) a influențat foarte mult această schimbare. Au venit (n.r. - finanțările) direcționate strict prin Guvern".

"Cei care au făcut din doamna Kovesi un idol nu mi-au iertat niciodată poziția critică", a menționat aceasta, cu referire la disputa sa cu fosta șefă a DNA. Renate Weber a adăugat că va apela la instrumentele statului de drept în urma revocării din funcție. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Burleanu a distrus fotbalul românesc. Singura lui calitate e că linge clanța"

Scandalul dintre FRF și foștii lideri ai Generației de aur ia amploare. Gică Popescu minte atunci când spune că și-a cumpărat singur biletele la Euro 2020, pe Arena Națională sau minte federația?

Jurnalistul Dan Andronic a comentat acest incident emblematic pentru atitudinea FRF: "Eu nu cred că Gică Popescu minte. Toate căciulile care au fost la tribuna oficială nu or să mai vină. Burleanu a distrus fotbalul românesc. Singura lui realizare e că știe să lingă clanțe, de obicei cea care e la putere".

Intervenit telefonic, fostul fotbalist Marcel Pușcaș a explicat: "Delimitarea dintre foste glorii și funcționărime nu e clară. Am fost prezent la 5 campionate europene, am stat la tribuna 1 sau la VIP. Întotdeauna au fost personalități marcante ale fotbalului european. UEFA are grijă de fostele mari glorii".