Cât de diabolic e un miliardar celebru? De abia acum l-au prins! Documente secrete

Cât de diabolic e un miliardar celebru? De abia acum l-au prins! Documente secrete

Scandal imens la cel mai înalt nivel după ce s-a aflat despre manevrele financiare pe care le-a făcut miliardarul rus Roman Abramovich, patronul echipei de fotbal Chelsea.

În prim-plan apare tot fotbalul, dar nu este vorba despre Chelsea, ci despre Sporting Lisabona, o echipa cu tradiţie în Portugalia.

Se pare că formaţia care joacă pe Estádio José Alvalade a primit în mod indirect bani de la celebrul miliardar Abramovich. Scopul? Cumpărarea unor fotbalişti.

Documente secrete incendiare

Conform jurnaliştilor de la BBC, informația apare în cea mai noua scurgere de informații din domeniul bancar: FinCEN Files

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai simplu spus şi pe înţelesul tuturor, patronul echipei de fotbal Chelsea ar fi avut investiții secrete în fotbaliști care nu erau sub contract cu echipa lui.

Printre jucători se numără și mijlocașul Andre Carrillo, care a jucat împotriva londonezilor în două meciuri pogramate în Liga Campionilor, în 2014.

Compania din Insulele Virgine Britanice

Intrând mai adânc în acest subiect, în presa internaţională se arată că  Abramovich deținea cote din jucători printr-o companie din Insulele Virgine Britanice.

Odată aflată această informaţie, purtătoarea de cuvânt a miliardarului rus s-a mulţumit doar să spună că nu a fost încălcată nicio regulă.

Nu de aceeşi părere a fost şi Lordul Triesman, fostul președinte al Asociației de Fotbal, care a criticat abordarea financiară a bogătaşului:

„Nu cred că poate fi vreodată adecvat ca proprietarul unui club de fotbal să dețină jucători de la alte cluburi. Acesta este și motivul pentru care proprietatea-terță este interzisă.”

Dubioasa companie Leiston Holdings

De asemenea, dosarele FinCEN care au fost analizate de BBC Panorama au scos la suprafaţă că Abramovich este în spatele companiei Leiston Holdings.

Obiectul de activitate al acestei companii? Investiţiile în fotbaliștii de peste hotare prin deja-cunoscuta proprietate-terță.

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acest termen, asta înseamnă că acele cluburi fără bani suficienți oferă investitorilor procente dintr-un viitor transfer al unui fotbalist.

Practică interzisă în Premier League

Totuşi, în 2008 și în 2015, practica amintită a fost interzisă în Anglia, iar Roman Abramovich deţine Chelsea din 2003.

Nu a fost doar Carrillo implicat în acest scandal financiar. Leiston mai deținea procente pentru încă doi jucători de la Sporting.

Unii mai puţin cunoscuţi, ce-i drept: Gael Etock, care a jucat acolo în sezonul 2012-2013 și Valentim Viola, care a stat din 2012 până în 2016 la Sporting.

Şi cum formatia din capitala Portugaliei a avut în 2014 două meciuri cu Chelsea, în Liga Campionilor, pot fi trase anumite concluzii ce dau naştere multor speculaţii.

Carrillo a fost titular în ambele meciuri disputate la acea vreme. Încă un amănunt care dezvoltă cercul celor care critică mutarea lui Roman.

Ce au aflat jurnaliştii de la CNN?

Cu privire la aceste dosare celebre, jurnaliștii de la CNN au prezentat următoarele cifre.

Leiston Holdings securiza 50% din „drepturile economice” ale lui Andre Carrillo în 2011, chiar când i-a împrumutat echipei Sporting Lisabona 1 milion euro pentru a-l cumpăra.

În continuare, calculul părţilor implicate era următorul: dacă venea o ofertă de transfer mai mare de 6 milioane euro, iar Sporting nu o accepta, echipa avea de plătit către Leiston 45% din suma oferită.

Totuşi, conducerea celor de la Sporting a acceptat să plătească 127.000 euro pentru fiecare sezon în care jucătorul rămânea la club.

Chestionat cu privire la cele arătate, contabilul clubului portughez a precizat că le datora celor de la Leiston 2.6 milioane euro.

Rugat să intervină, fostul mare internaţional englez John Barnes a comentat incident : „Din punct de vedere moral, și din punct de vedere al integrității acestui sport, când semnezi pentru un club, integritatea și loialitatea ta trebuie să fie 100% pentru acel club.”

Cine este, oficial, Roman Abramovich?

Roman Abramovich este unul din cei mai bogați oameni din Rusia, Forbes estimându-i averea, în 2019, la 12.9 miliarde de dolari.

El a mai fost și guvernator al regiunii Chukotka din Rusia, iar înainte de a deține o avere imensă și de a achiziționa compania care controlează echipa Chelsea în 2003, a vândut păpuși.

El a fost partener de afaceri al magnat Boris Berezovky, asociat al fostului președinte rus Boris Yeltsin. De asemenea, a fost guvernator al regiunii Chukotka din Rusia.

În prezent, despre miliardar se crede că este aproape de președintele rus Vladimir Putin.

Conform ultimelor informaţii, se pare că Roman a retras cererea de prelungire a vizei sale de investitor din Marea Britanie - care ce i-a permis să locuiască acolo în 2018.

Roman Abramovich are acum şi cetățenie israeliană.

Dosarele FinCen, bomba din domeniul bancar

Fișierele FinCen reprezintă o scurgere de documente secrete şi au dezvăluit cum băncile majore au permis mutarea banilor murdari în întreaga lume.

Ele arată, de asemenea, cum Marea Britanie este adesea veriga slabă din sistemul financiar și cum Londra este plină de numerar rusesc.

Dosarele au fost obținute de BuzzFeed News, care le-a împărtășit Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), dar şi unui număr de peste 399 de jurnaliști din întreaga lume.

foto: Roman Abramovich

sursa: bbc.ro