Averea lui George Washington, primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, avea o valoare netă de aproximativ o jumătate de miliard de dolari, calculată la valoarea de anul trecut a monedei americane. El a fost cel mai bogat preşedinte pe care l-a avut SUA pe parcursul timpului.
Averea sa netă a atins o valoare de 525 milioane de dolari, datorită plantaţiei sale din Virginia, "Mount Vernon", care cuprindea cinci ferme amplasate pe 8.000 de acri de teren, cultivat de peste 300 de sclavi. De asemenea, soţia sa, Martha Washington, a moştenit proprietăţi consistente de la tatăl său.
De altfel, George Washington, care a condus ţara între anii 1789-1797, avea un venit semnificativ mai mare decât cei care i-au urmat în funcţia de şef al statului american: salariul său era de 2% din întregul buget american din 1789, potrivit unei analize realizată de 24/7 Wall Street, preluată de businessinsider.com.
O avere consistentă a deţinut şi al treilea preşedinte american, Thomas Jefferson, care a guvernat între anii 1801-1809. Estimată la 212 milioane de dolari, averea sa cuprinde moştenirea de la tatăl său, 3.000 acri de pământ şi câteva zeci de sclavi.
Casa unde locuia, "Monticello", situată pe o plantaţie în suprafaţă de 5.000 de acri în Virginia, era cunoscută drept una dintre minunile arhitecturale ale vremii. În plus, el a câştigat sume mari de bani în mai multe posturi politice înainte să devină preşedinte. Cu toate acestea, a ajuns să aibă datorii către sfârşitul vieţii.
Ce avere are Obama Averi de peste 100 milioane de dolari au mai avut James Madison, al patrulea preşedinte al SUA (1809-1817), cu 101 milioane de dolari, Andrew Jackson (1829-1837), cu 119 milioane de dolari, dar şi Theodore Roosevelt (1901-1909) cu 125 milioane de dolari.
Averea actualului şef al statului american, Barack Obama, care conduce SUA din 2008, este estimată la 5 milioane de dolari. Obama este nepotul unui păstor de capre. În trecut, Barack Obama a fost profesor de drept constituţional şi avocat specializat în dreptul civil.
Drepturile de autor câştigate de pe urma vânzării cărţilor formează cea mai mare parte a averii sale actuale.
Anul trecut, familia Obama a câştigat un venit de circa 1,7 milioane de dolari şi a plătit taxe de 436.000 de dolari.