Cât costă un sejur pe litoral. Calculele care te ajută să-ți organizezi vacanța

Cât costă un sejur pe litoral. Calculele care te ajută să-ți organizezi vacanța

Cel mai ieftin sejur de șapte zile pe litoral, în această perioadă, ajunge la 1.000 de lei pentru un cuplu care nu-și dorește decât cazare, fără masă, la un hotel de 3 stele din Eforie Nord.

Pe de altă parte, un sejur similar poate ajunge și la 2.650 de lei, într-o locație de patru stele din Mamaia staţiunea considerată „perla litoralului românesc”, după cum arată studiul „Turism la tine acasă” realizat de IRI Travel. Ofertele prezentate sunt valabile pentru perioade cuprinse între 5 şi 19 iulie 2020. Au fost luate în calcul trei categorii de turişti: cuplu, familie cu un copil şi familie cu doi copii. Toate ofertele sunt pentru un sejur de 7 nopţi.

Potrivit autorilor, documentul își propune să le arate românilor ce opțiuni au pe litoralul românesc și cam ce oferte le oferă hotelierii în această perioadă.

„Ne-am gândit că ar fi bine să arătăm românilor felul în care hotelierii de pe litoralul nostru şi-au ajustat ofertele în vârf de sezon, având în vedere faptul că se pune tot mai mult accent pe «turism la tine acasă». Astfel că, orientându-ne după preferinţele românilor din acest an, în contextul pandemiei de coronavirus, dar şi al bugetelor care sunt tot mai mici, venim cu oferte pentru tot buzunarul”, a declarat CEO IRI Travel, Lucian Bădîrcea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit studiului, în stațiunea Mamaia, cei care vor să-și petreacă o vacanță de șapte nopți la un hotel de trei stele găsesc oferte care încep cu 1.700 de lei/ cuplu, iar dacă este vorba de o familie cu copil mic (0-5 ani) prețurile pornesc de la 1.800 de lei/ sejur. Trebuie spus că în această ofertă nu este inclusă și masa.

La un hotel de 4 stele, tot fără masă, un cuplu va plăti cel puțin 2.650 de lei pentru șapte nopți, iar o familie cu copil de până în 5 ani, 3.200 de lei. Prețurile cresc substanțial pentur cuplurile care au doi copii, cu vârste între 3 şi 8 ani, pornind de la 4.800 de lei.