Din iulie 2016, un număr de 1.524 de militari americani au fost diagnosticaţi cu „disforie de gen”, scrie USA Today. Şedinţele de psihoterapie, tratamentele cu hormoni şi intervenţiile chirurgicale (măririle sau diminuările mamare ori remodelarea organelor genitale) pentru militarii cu astfel de tulburări au costat contribuabilul american 7.943.906,75 de dolari, ceea ce înseamnă peste 5250 de dolari pe cap de militar tratat.

Bugetul pentru îngrijiri de sănătate al Pentagonului se ridică la 50 de miliarde de dolari pe an, pentru un personal total de 2,1 milioane de militari. Soldaţii transsexuali reprezintă 0,7% din totalul efectivelor.

Deşi suma de 8 milioane de dolari înseamnă o mică parte din buget, ea oferă o idee despre modul în care aceste costuri ar putea creşte dacă astfel de recrutări ar continua, odată cu normalizarea culturală a „fluidităţii de gen”, cum este numit fenomenul în termenii Corectitudinii Politice.

Miercurea trecută, Subcomisia pentru Personal din cadrul Comisiei pentru Serviciul Militar a Camerei Reprezentanţilor a audiat mai mulţi specialişti pro- şi contra- propunerii lui Donald Trump de a nu mai primi în rândul trupelor persoane cu astfel de tulburări. Proiectul administraţiei ar exclude „persoanele transgen având antecedente sau un diagnostic de disforie de gen”, în special pe cele „care ar putea avea nevoie de un tratament medical important, inclusiv medicamentos sau chirurgical”.

„Comandanţii buni pot să ia o echipă şi să o facă să funcţioneze”, a declarat locotenent-colonelul Blake Dremann, preşedintele grupului militar de transsexuali SPARTA, a informat ziarul Washington Blade, care se adresează comunităţii homosexuale. „Comandanţii buni îşi fac echipele să depăşească aşteptările, indiferent dacă sunt altcătuite din femei sau LGBT. Ceea ce contează este ca fiecare membru să fie capabil şi concentrat pe misiunea lui.”

Democraţii, cum ar fi de pildă membra Camerei Reprezentanţilor Jackie Speier au atacat interdicţia calificând-o drept „punere cu ostilitate în pericol a carierelor şi vulgarizare a sacrificiilor”, scrie USA Today.

Vice-amirala Raquel Bono, directoarea Agenţiei de Sănătate Militară, a declarat în schimb că US Army a observat probleme legate de transsexualitate, precum un număr mai mare de vizite la psihiatrie sau sinucideri mai frecvente decât la restul militarilor.

Propunerea de interzicere a transsexualilor în armată, făcută de administraţia Trump, a fost elaborată în urma unei serii de „studii aprofundate realizate de înalţi responsabili militari şi civili, inclusiv foşti combatanţi”, potrivit Casei Albe şi unei note justificative detalitate depuse la Congres de fostul secretar al Apărării, Jim Mattis.

Asociaţia Americană a Psihiatriei continuă să clasifice „disforia de gen” ca pe o tulburare mentală, aşa cum o considera şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii până vara trecută, scrie Life Site News.

„O tulburare psihologică te opreşte de la orice tip de serviciu militar”, declarat fostul instructor militar John Burke, veteran în Irak şi Afganistan, într-o înregistrare video devenită virală. „Ghici ce? Daltonismul te exclude din armată (…) Asta înseamnă că-i discriminăm pe daltonişti?”

Luna trecută, un sondaj realizat de Institutul Smithsonian, publicaţia Stars and Stripes şi Schar School din cadrul Universităţii George Mason a descoperit că prezenţa în rândurile armatei a transsexualilor este susţinută de 39% dintre actualele şi fostele cadre militare.

Te-ar putea interesa și: