Cât costă cel mai scump brad din România

Cât costă cel mai scump brad din România

O sumă fabuloasă, 180.000 de euro, a fost plătită de un român pentru un brad licitat la Festivalul Brazilor de Craciun. Și restul exemplarelor scoase la licitație s-au vândut pe sume neașteptat de mari.

Un adevărat record de generozitate a fost înregistrat la Festivalul Brazilor de Crăciun, un eveniment caritabil menit să strângă fonduri pentru a-i readuce la școală pe copiii aflați în risc de abandon.  Cel mai licitat brad a obținut în final un preț de 180.000 euro.

Mai mulți designeri au creat pro-bono 30 de brazi, care au fost scoși la licitație cu ocazia evenimentului festivalul Brazilor de Crăciun, care a avut loc ieri seara.  În total s-au strâns  700.400 euro, dintre care 180.000 de euro obținuți de bradul-poveste creat de Omid Ghannadi, cu sprijinul emisiunii „La Măruță”.

Cu acești bani, un număr de 5.000 de copii vor putea să meargă la școală și să primească sprijin în programul educațional desfășurat de organizația Salvați Copiii. La cele 18 ediții anterioare ale Festivalului Brazilor de Crăciun, Salvați Copiii a strâns fonduri în valoare totală de 5.317.800 de euro și astfel a oferit asistență pentru 39.485 de copii.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Festivalul Brazilor de Crăciun este mult mai mult decât un eveniment de strângere de fonduri,  iar ceea ce am reușit să construim împreună – voluntari, designeri, susținători – e un micro-sistem în care niciun copil să nu fie lăsat în afara școlii pentru că e prea sărac sau pentru că autoritățile uită de el. De 19 ani acest micro-sistem, care are ca resursă solidaritatea, face cu adevărat miracole. Miracolul de Crăciun stă în faptele noastre”, a spus Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Alți 11 brazi unicat, special puși în slujba binelui, mai pot fi licitați până marți, 17 decembrie 2019.