Evenimentul Zilei > Sport > Câștigară Cupa. Universitatea Craiova a învins, cu emoții, în finală, Astra Giurgiu
Câștigară Cupa. Universitatea Craiova a învins, cu emoții, în finală, Astra Giurgiu

Câștigară Cupa. Universitatea Craiova a învins, cu emoții, în finală, Astra Giurgiu

Universitatea Craiova a câştigat cu mari emoţii Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-2 (1-1, 1-1), la capătul a două reprize de prelungiri.

Finala s-a disputat cu spectatori și a avut loc sâmbătă seara, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti. La primul meci important de fotbal cu spectatori din România după debutul pandemiei (25% din capacitatea stadionului ploieștean) în tribune s-au aflat circa 3.700 de spectatori.

Înaintea de lovitura de începere, solista Paula Seling a interpretat imnul „Deşteaptă-te române!”.

Scorul a ocscilat, ambele echipe având, la un moment dat, avantaj pe tabela de marcaj.

Andrei Ivan deschidea scorul pentru Universitatea Craiova cu o execuție elegantă, o „scăriță” din unghi, în minutul 14. Astra a ripostat prompt, după doar două minute. Valerică Găman a transformat un penalty controversat. Reluările au arătat că faultul comis de Marius Constantin s-a petrecut în afara suprafeței de pedeapsă. Timpul regulamentar nu a mai adus vreo reușită.

În prelungiri, Boe Kane dădea toate socotelile peste cap. A marcat cu capul, pe o minge respinsă în față de Pigliacelli, profitând de letargia din defensiva lui Ouzounidis. Nistor a replicat rapid, cu o execuție magistrală, aproape de vinclu, de la peste 20 de metri. Cupa a fost adusă de Screciu, în minutul 113, cu o lovitură de cap. Portarul Mihai Popa a purtat întreaga vină, ieșind hazardat pe o centrare a lui Nistor, scrie gsp.ro.

Pentru Astra Giurgiu este o altă zi neagră, după retrogradarea în LigaII.

Deși Craiova pornea ca favorită, jocul oltenilor nu a fost unul de exceptie. Băieții din Bănie erau obligați să câștige după fiasco-ul din Campionat. Abia în ultimele minute ale prelungirilor, Universitea s-a impus.

Al 8-lea trofeu în vitrina oltenilor

Cupa României. Clubul din Bănie își trece în palmares ce de-al 8-lea trofeu. În actuala ediție, Craiova le-a eliminat pe rând pe Progresul Spartac, FC Botosani, Chindia Targoviste si Viitorul Pandurii Tg. Jiu. Și în finală pe Astra Giurgiu.

Universitatea a cucerit trofeul pentru a opta oară, potrivit site-ului său, după cupele obţinute în 1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983, 1990-1991, 1992-1993 şi 2017-2018.

 

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: