Câştig de la UE în 2007

Câştig de la UE în 2007

BILANŢ. România a luat anul trecut de la Uniunea Europeană cu 500 de milioane de euro mai mult decât a dat, potrivit europarlamentarului Iuliu Winkler (UDMR).

„După primul an de aderare la UE, balanţa este pozitivă pentru România. Au fost absorbite fonduri în valoare de 1,6 miliarde euro, iar cotizaţia noastră la bugetul comun al UE a fost de 1,1 miliarde euro“, a declarat Winkler. Cei mai mulţi bani au fost alocaţi pentru programele de preaderare, care continuă până în 2010 - aproximativ 845 de milioane de euro -, în timp ce programele cu finanţare din fonduri structurale au inclus proiecte în valoare de 421 de milioane de euro.