Case distruse de un TIR

În această dimineaţă, un TIR încărcat cu hârtie igienică s-a răstunat pe DN 7, în localitatea Robeşti. În urma incidentului, trei case au fost avariate, fără a exista victime. TIR-ul se deploasa de la Sibiu la Râmnicu Vâlcea.

Şoferul Marcel Davel, de 40 de ani, care se deplasa de la Sibiu la Râmnicu Vâlcea, a intrat cu viteză într-o curbă uşoară de pe DN 7, pe raza localităţii Robeşti. Din cauza încărcăturii de peste două tone, nu a mai putut redresa maşina şi a părăsit partea carosabilă.

„Eram în curte când am văzut cum TIR-ul îmi smulge gardul, apoi a rupt un stâlp de curent electric, a distrus pereţii unei case şi s-a oprit în a trei casă de la mine, chiar în dormitor. Poarta mea este acum în dormitorul verişoarei mele. Dacă eram un pic mai aproape de gard, mă spulbera”, spune Constantin Lăzureanu.

Casa Elenei Lăzureanu a fost zgutuită din temelii şi deplasată câţiva centimetri. Zidul unei camere a fost doborât şi peste tot au apărut fisuri.

„Cabina camionului a ajuns până lângă canapeaua din dormitor, iar bucăţile de zid au fost aruncate aproape doi metri. Mare noroc am avut că nu a fost nimeni în casă în momentul impactului”, spune fiul Elenei Lăzureanu. Pagube suportate de şofer

În cea de a doua locuinţă avariată nu se poate ajunge deocamdată pentru evaluarea pagubelor, toate intrările fiind blocate de remorca TIR-ului, iar proprietarii sunt plecaţi din localitate şi încă nu au aflat de accident. Firma la care era angajat şoferul va trebui să suporte toate pagubele provocate, atât celor trei familii, cât şi celor de la CEZ cărora le-a pus la pământ un stâlp şi le-a rupt reţeau electrică pe mai mulţi metri.

Potrivit diagramei camionul avea în jur de 70 km /oră în curba respectivă, iar limita era 50 de km/oră. „Pe linie rutieră şoferul va fi sancţionat cu amendă de 120 de lei pentru viteză, fără puncte de penalizare. Pentru restul pagubelor provocate va da socoteală în faţa angajatorului”, a declarat agentul şef Gabriel Stănculescu, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea.