Evenimentul Zilei > Social > Cascada Bigăr s-a prăbușit. Cea mai frumoasă cascadă din România a dispărut. Video
Cascada Bigăr s-a prăbușit. Cea mai frumoasă cascadă din România a dispărut. Video

Cascada Bigăr s-a prăbușit. Cea mai frumoasă cascadă din România a dispărut. Video

Cascada Bigăr din județul Caraș Severin era una din atracțiile României. Mii de turiști veneau în fiecare an să vadă spectaculoasa cădere de apă.

Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița s-a prăbușit luni din cauze naturale, a anunțat Romsilva.

„Avem, din păcate, și o veste neplăcută. Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, s-a prăbușit astăzi din cauze naturale”, a anunțat, luni, pe Facebbok, Regia Națională a Pădurilor Romsilva.

Reprezentanții regiei susțin că travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni și greutate, iar luni cascada a cedat sub propria greutate.

Conform aceleiași surse, angajați ai Romsilva sunt la fața locului pentru a evalua situația.

Oamenii acuză intervenția omului în circuitul naturii

”Motivul este intervenția omului în circuitul apei, a explicat, pentru Deutsche Welle, ghidul de turism Mircea Jumanca și activist pentru protecția mediului. „Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a precizat Jumanca. Acesta ne-a spus că a observat fisuri în corpul cascadei în ultimii doi ani.
Cascada Bigăr din Valea Minișului, județul Caraș Severin, a ajuns de câțiva ani unul dintre locurile cele mai vizitate de turiștii români și nu numai, după ce un site de turism a introdus-o într-un top al celor mai spectaculoase cascade din lume. Mai mulți investitori locali au reușit să atragă fonduri europene pentru diverse proiecte turistice care și-au pierdut, în aceste circumstanțe, obiectul principal de interes”, a fost mesajul postat de publicația DW Română.

Cascada Bigăr era cunoscută la nivel mondial

În anul 2013, Cascada Bigăr a devenit cunoscută la nivel mondial, după ce site-ul american „The World Geography” i-a oferit locul fruntaș în topul celor mai frumoase cascade din lume.

Peisajul pe care îl oferă perdelele de apă ce se revarsă peste stâncile acoperite de mușchi este de-a dreptul uluitor.

Sute de mii de turiști vizitau cascada în fiecare an

Dacă în perioada 2016-2017 au vizitat cascada 50.000 de turiști, în intervalul 2017-2018, numărul lor a depășit 100.000. Cel mai mare flux de vizitatori a fost înregistrat în perioada 1-6 iunie 2017, imediat după ce au fost finalizate lucrările de amenajare a zonei.

„Percepția turiștilor despre zona Cascadei Bigăr s-a îmbunătățit considerabil, 90% dintre ei declarând că se vor întoarce în zonă”, a declarat Mile Galcan, Responsabil Comunități, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

Reamenajarea eco-turistică a zonei Cascadei Bigăr a fost un proiect coordonat de organizația non-guvernamentală ViitorPlus. Cu o valoare de 140.000 de euro, proiectul a vizat amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B; dar și a unui drum de acces de la intrarea în Parc şi construcția unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei. Au mai fost amenajate spații și poteci între cascadă și izvor, cât și o trecere către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei. În pluz, zona a fost dotată cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare și locuri de repaus.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: