Casa regală a României, anunț de ultim moment. Tragedia nu a putut trece neobservată

Casa regală a României, anunț de ultim moment. Tragedia nu a putut trece neobservată

Casa Regală a României, despre Alexandru Darie: "Valoros om de teatru al ultimelor patru decenii "

Familia Regală a României regretă moartea regizorului Alexandru Darie, apreciind că acesta rămâne un valoros om de teatru al ultimelor patru decenii, potrivit AGERPRES,

„Majestatea Sa Custodele Coroanei a aflat cu tristeţe vestea trecerii la Domnul a regizorului de teatru Alexandru Darie, cel care a condus timp de şaptesprezece ani una dintre cele mai importante instituţii de artă dramatică ale Europei, Teatrul Bulandra. Valoros om de teatru al ultimelor patru decenii, Alexandru Darie a avut o carieră internaţională proeminentă, care a completat generos spectacolele sale din România, astăzi parte din istoria teatrului contemporan", informează Agerpres.

„În semn de încredere şi preţuire pentru Alexandru Darie, cu câţiva ani în urmă Majestatea Să Margareta a acordat Înaltul Patronaj proiectului 'Laboratorul de Noapte' de la Teatrul Bulandra, un remarcabil atelier de creaţie al generaţiei tinere de actori, regizori, coregrafi şi scenografi .Familia Regală este alături de familia lui Alexandru Darie, în aceste momente atât de grele. Dumnezeul să-l odihnească în pace!", se mai arată în mesaj.

Ne puteți urmări și pe Google News

Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani, el era internat la Institutul Clinic Fundeni.