Primul este că ambasadorul Federației Rusiei la București, Valeri Kuzmin a fost convocat de urgență la Ministerul Afacerilor Externe în urma atacului său direct la adresa Custodelui Coroanei, Majestatea Sa Regală Principesa Margareta. Al doilea eveniment este că viceprim-ministrul Raluca Turcan avea în agenda oficială o vizită la Crucea Roșie, unde era programată o întâlnire cu Principesa, președinta acestei organizații în România.

Toate acestea s-au consumat din pricina luptei pe care Casa Regală pare să o fi luat pe cont propriu pentru restabilireaa adevărului istoric legat de pierderea teritoriilor românești după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop. Rememorez un mic fragment din discursul Principesei de la Seara Regală a Corpului Diplomatic, din 21 noiembrie: ” În urmă cu câteva luni, România și-a unit mâinile cu Polonia și Statele Baltice la 80 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, acel odios tratat semnat de dictaturile ucigașe ale secolului al XXlea.

De asemenea, susținem cu toată inima eforturile actuale ale NATO de a stimula apărarea aliaților noștri baltici; securitatea lor rămâne securitatea noastră. Salut și contribuțiile aliaților noștri în apărarea României. Dar mă întreb doar dacă facem destul, având în vedere problemele cu care ne confruntăm în Ucraina și în jurul Mării Negre. Permiteți-mi să vă reamintesc: toate atacurile Rusiei asupra securității noastre, de la atacul asupra Georgiei din 2008 până la atacul asupra Ucrainei din 2014 și intervenția militară rusă în Orientul Mijlociu în 2015 s-au întâmplat în partea noastră a lumii, în jurul a ceea ce obișnuia să fie numit „flancul sudic” al NATO.” Reacția ambasadorului rus, cea condamnată acum de MAE a venit printr-o postare pe Facebook. Redau un mic fragment, doar pentru a demonstra modul de adresare adoptat:

”Atmosfera ce precede sărbătorile din fostul palat regal a fost însă umbrită de țipătul războinic al „șoimilor”, pe care eram obișnuiți să-l auzim de la Washington sau de la sediul NATO de la Bruxelles. După cugetările despre soarta istorică dificilă și realizările actuale ale statului român, doamna Margareta a dat dovadă de o îngrijorare ce era demnă de o întrebuințare mai bună, cu privire la „securitatea” regiunii Mării Negre și a „unei părţi a lumii în jurul a ceea ce se numește de obicei „flancul sudic” al Alianței Nord-Atlantice” Poate că m-aș fi oprit aici dacă schimbul de replici nu m-ar fi făcut să parcurg mai multe luări de poziție ale Majestății Sale din ulttima perioadă și am observat că ea a preluat sarcina de a transmite mesaje pe niște teme pe care autoritățile de la noi, de la președinte la miniștrii care s-au succedat la comanda Externelor, nu le abordează.

Dau un exemplu, tot din discursul de la seara dedicată diplomaților: ” Deși am căzut de acord, acum doi ani, asupra celor 12 puncte fundamentale care trebuiau atinse în această privință, am descoperit anul trecut că avem opt recomandări suplimentare pe care trebuia să le îndeplinim. Acest fapt tinde să creeze teama că așa-numitul Mecanism de Cooperare și Verificare, pe care România l-a semnat fără ezitate în anul 2007, ca măsură tranzitorie, va deveni, de facto, o decizie permanentă. Același lucru este valabil și pentru aplicarea Acordului Schengen, în cazul căruia, orice facem, nu este niciodată suficient. Din nou, nu sugerez să primim un tratament special. Și nici nu mă număr printre cei care cred că România este victimizată; sunt pe deplin conștientă de presiunile pe care le au alte guverne ale Uniunii Europene.”

Trebuie să recunoaștem că astfel de mesaje lipsesc de pe agenda oficialilor noștri. Surpriza este și mai mare când vezi că discursul nu a fost singular. În octombrie, la Haga, Custodele Coroanei a fost foarte dură într-un discurs, devenit viral, dar mai mult pentru a fi valorificat în lupta politică recent încheiată la noi. Și asta e păcat. Redau un fragment și închei, pentru că nu e nevoie de vreun comentariu pentru un discurs unic în peisajul oficial românesc: ”deși am căzut de acord, acum doi ani, asupra celor 12 puncte fundamentale care trebuiau atinse în această privință, am descoperit anul trecut că avem opt recomandări suplimentare pe care trebuia să le îndeplinim. Acest fapt tinde să creeze teama că așa-numitul Mecanism de Cooperare și Verificare, pe care România l-a semnat fără ezitate în anul 2007, ca măsură tranzitorie, va deveni, de facto, o decizie permanentă. Același lucru este valabil și pentru aplicarea Acordului Schengen, în cazul căruia, orice facem, nu este niciodată suficient.

Din nou, nu sugerez să primim un tratament special. Și nici nu mă număr printre cei care cred că România este victimizată; sunt pe deplin conștientă de presiunile pe care le au alte guverne ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, merită de subliniat faptul că o Românie care se simte tratată egal cu celelalte țări și care nu primește nici mai mult, nici mai puțin decât sarcinile tuturor celorlalte state membre ale UE, este un partener mai bun pentru voi, pe termen lung”.

Te-ar putea interesa și: