Foştii locatari ai casei pierdute în instanţă de preşedintele Klaus Iohannis au redevenit proprietari, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a respins, astăzi, recursul declarat de Rodica Baştea şi a menţinut hotărârea Tribunalului Sibiu. Decizia este definitivă. Aceștia i-ar putea cere daune pentru perioada în care au fost lipsiți de dreptul de proprietate, solicitând instanțelor poprire pe salariul de președinte al României.
Soluţionarea dosarului civil nr.16140/306/2009
Astăzi, 26.04.2017, în dosarul civil nr.16140/306/2009, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat recursul declarat de intimata Baştea Rodica. împotriva deciziei civile nr. 993/12.10.2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia I Civilă.
Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este irevocabilă, dosarul fiind soluţionat în conformitate cu prevederile vechiului Cod de procedură civilă.
Conţinutul dispozitivului deciziei civile a Curţii de Apel Alba Iulia din 26.04.2017, publicat pe portalul instanţei la dosar nr. 16140/306/2009
„Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Baştea Rodica împotriva deciziei civile nr. 993/12.10.2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia I Civilă în dosar civil nr. 16140/306/2009. Obligă recurenta Baştea Rodica să plătească intimatei Antonescu Elisabeta suma de 900 lei şi intimaţilor Oargă Ioan, Oargă Ioan Adrian, Oargă Ancuţa Steluţa – suma de 900 lei, cu titlu cheltuieli de judecată, în recurs.”
Alte informaţii de interes despre acest dosar
Dosarul civil nr.16140/306/2009 a avut ca obiect cererea de revizuire formulată de locatarii a două apartamente din imobilul situat pe strada Bălcescu nr.29 din Sibiu (ce s-a aflat în proprietatea familiilor Iohannis şi Baştea) în încercarea de a redeveni proprietari ai locuinţelor respective, pe care le cumpăraseră în anii 90 de la Statul Român în calitate de chiriaşi.
Curtea de Apel Alba Iulia a judecat recursul declarat exclusiv de Baştea Rodica împotriva hotărârii Tribunalului Sibiu care a admis cererea de revizuire formulată de locatarii celor două apartamente. Pentru celelalte părţi intimaţi în cauză hotărârea Tribunalului Sibiu a devenit irevocabilă de la data expirării termenului de declarare a recursului.
Conţinutul dispozitivului deciziei civile a Tribunalului Sibiu nr.993 din 12.10.2016, publicată pe portalul instanţei la dosar nr. 16140/306/2009
„Solutia pe scurt: Admite apelul formulat de revizuenţii ANTONESCU ELISABETA, OARGĂ IOAN ADRIAN, OARGĂ ANCUŢA STELUŢA, OARGĂ IOAN - în calitate de succesori ai defunctei OARGĂ ANA împotriva sentinţei civile nr. 2228/04.03.2010 a Judecătoriei Sibiu, pe care o schimbă în tot, în sensul că: Admite cererea de revizuire formulată şi completată de revizuenţii ANTONESCU ELISABETA, OARGĂ IOAN ADRIAN, OARGĂ ANCUŢA STELUŢA şi OARGĂ IOAN în contradictoriu cu intimaţii BAŞTEA RODICA în calitate de moştenitor al defunctului Baştea Ioan, JOHANNIS KLAUS WERNER şi JOHANNIS CARMEN GEORGETA toţi intimaţii reprezentaţi convenţional de Muşat şi Asociaţii S.p.a.r.l., STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPILUI SIBIU şi SC URBANA S.A formulată împotriva sentinţei civile nr. 6.700/07.10.1999 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. 4979/1999. „Schimbă în tot sentinţa civilă nr. 6.700/07.10.1999 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. 4979/1999 şi procedând la o nouă judecată în fond: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor BAŞTEA RODICA în calitate de moştenitor al defunctului Baştea Ioan, JOHANNIS KLAUS WERNER şi JOHANNIS CARMEN GEORGETA invocată de pârâţi. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii BAŞTEA RODICA în calitate de moştenitor al defunctului Baştea Ioan, JOHANNIS KLAUS WERNER şi JOHANNIS CARMEN GEORGETA împotriva pârâţilor ANTONESCU ELISABETA, OARGĂ IOAN ADRIAN, OARGĂ ANCUŢA STELUŢA, OARGĂ IOAN - în calitate de succesori ai defunctei OARGĂ ANA, STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPILUI SIBIU şi SC URBANA SA, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă. Obligă reclamanţii să plătească, în solidar, pârâţilor ANTONESCU ELISABETA, OARGĂ IOAN ADRIAN, OARGĂ ANCUŢA STELUŢA, OARGĂ IOAN, suma de 4.129 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat la fond, în apel şi în rejudecare. Obligă intimaţii BAŞTEA RODICA, JOHANNIS KLAUS WERNER şi JOHANNIS CARMEN GEORGETA, STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPILUI SIBIU şi SC URBANA SA să plătească, în solidar, apelantei ANTONESCU ELISABETA – suma de 502,50 lei, şi apelanţilor OARGĂ IOAN ADRIAN, OARGĂ ANCUŢA STELUŢA, OARGĂ IOAN – suma de 1.002,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Document: Hotarâre 993/2016 12.10.2016”