Casa de avocatură a Alinei Gorghiu, contracte de la consilierul AVAS Alina Gorghiu

Alina Gorghiu se delimitează de contractele pe care casa de avocatură din care a făcut parte le-ar fi avut cu societăţi de stat, spunând că ea s-a retras din 2007. Liderul PNL a omis însă să spună că societatea de avocaţi la care a fost asociat a primit contracte de la AVAS în perioada în care Alina Gorghiu era consilier al preşedintelui instituţiei, Teodor Atanasiu , potrivit unor documente prezentate de obiectiv.info.

Alina Gorghiu a luat poziţie imediat miercuri, după ce Dan Şova a dat de înţeles că, pe vremea când avea cabinet de avocatură, actualul co-preşedinte al PNL  ar fi reprezentat statul (Electrica) în procesul cu complexul Turceni.

"Din păcate domnul Șova se agață de numele meu, crezând că așa poate capta bunăvoința senatorilor liberali. Le-am transmis din nou acestora să voteze la vedere, să nu se lase intimidați de folosirea numelui meu. Din data de 17.07.2007 (informația poate fi verificată oricând la Baroul București) nu mai fac parte din firma de avocatură, ca atare nu am semnat sau reprezentat nicio companie în litigiul menționat de domnul senator Șova", a menţionat Alina Gorghiu într-o declaraţie de presă.

Firma de avocatură la care face referire Alina Gorghiu este SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii. Într-adevăr, în declaraţia de interese depusă la începutul mandatului de deputat, pe 12 decembrie 2008, Alina Gorghiu nu mai trece calitatea de asociat la firma respectivă, ci doar la SC Gorghiu şi Asociaţii – Servicii de Consultanţă SRL.

Mai mult, data de 17 iulie 2007, la care spune că a ieşit din firma de avocatură, coincide cu ziua în care a devenit consilier al preşedintelui AVAS (pe vremea aceea Teodor Atanasiu, actual membru în conducerea PNL). Alina Gorghiu a fost consilierul preşedintelui AVAS până pe 1 decembrie 2008, potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Chiar dacă Alina Gorghiu s-a retras temporar din SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii (pentru că a revenit în a doua parte a lui 2010, conform declaraţiilor de interese depuse ulterior), cabinetul de avocatură a continuat să funcţioneze. Mai mult, SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii a primit contracte de la AVAS, instituţie la care Alina Gorghiu îndeplinea funcţia de consilier al preşedintelui.

Potrivit unui raport al Corpului de Control al Primului Ministru din 2009, în urma unui control efectuat la Institutul Naţional al Lemnului, SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii a profitat de pe urma colaborării cu AVAS.

“Precizăm că SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii are printre asociaţi şi pe doamna Gorghiu Alina Ştefania, care la data de 17.07.2007 a fost numită consilier în casdrul corpului de consilieri al preşedintelui AVAS, dl. Teodor Atanasiu. De asemenea, menţionăm că AVAS a încheiat în perioada 2007-2008 cu SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii un număr de 4 contracte de asistenţă juridică a căror valoare a onorariului achitată de AVAS a fost de 53.000 euro + TVA, conform notei FN primite de la DGJ a AVAS”, se arată în raportul Corpului de Control.