Până la vară, librăria de pe strada Verona, de la Piaţa Romană, va avea o cafenea, o grădină, o terasă şi 20 de camere cu „carte, ceai, muzică şi dichis“.
Cărtureştiul din Piaţa Romană, una dintre puţinele librării în care nu eşti niciodată singur printre cărţi şi CD-uri, se transformă în anul de criză 2009. Până în vară, librăria cu o suprafaţă de 800 de metri pătraţi va avea, în total, aproximativ 2.000 de metri pătraţi.
Bucureştenii fumători nu vor mai trebui să se ferească de ceainăria librăriei: pentru ei, în subsolul Cărtureştiului de pe strada Arthur Verona se va inaugura o cafenea fără interzis la fum de ţigară. În plus, pentru amatorii unui şpriţ de vară se construieşte o terasă mare şi frumoasă, în spatele casei Dimitrie Sturdza, unde se vor putea savura vinuri dintre cele mai selecte, laolaltă cu recitaluri de muzici pe măsură.
20 de încăperi, pe domenii şi categorii de vârstă
Librăria Cărtureşti trebuia să iasă în întâmpinarea publicului cu noile camere pline de bunătăţi pentru timp liber la jumătatea acestei luni. Pentru a le face o surpriză plăcută clienţilor fideli, au grăbit lucrurile şi-au fost gata, cu şapte încăperi noi, în decembrie 2008, când au şi deschis „Târgul de cadouri deştepte“.
În următoarele săptămâni - la sfârşitul lunii februarie sau la începutul lui martie - librăria va avea încă opt camere de casă boierească pentru „carte, ceai, muzică şi dichis“(moto-ul locului). „După ce se vor finaliza toate lucrările, librăria va avea 20 de încăperi, mai mari şi mai mici: una cu jucării şi carte pentru copii, alta cu muzică, una cu albume şi ghiduri, alta cu ceaiuri, una multimedia“, spune Alina Jijău, PR&events Manager Cărtureşti. Librăria se extinde, astfel, în spaţiul care a aparţinut, până în august 2008, Teatrului „Ion Creangă“.
Terasă pentru vin, cafenea pentru fumători În casa cu o valoare istorică şi artistică deosebită nu se va mai intra numai pe uşa de la numărul 13 al străzii Verona, ci şi pe la numărul 15. Pe aici, bucureştenii vor ajunge mai repede în grădină sau pe terasă - spaţii la care abia s-a deschis şantierul. Pe terasă, la măsuţe, lumea va putea sorbi din licori made in Argentina, Italia, Franţa, Chile sau Peru. „Vom aduce vinuri deosebite şi nu vom servi orice marcă de bere“, spune Alina Jijău, apreciind că preţurile de pe terasă nu vor fi nici foarte mici, dar nici prea mari. În grădină se vor organiza, săptămânal, evenimente: lansări de carte sau concerte.
În 2009 se bifează pe Arthur Verona şi o cafenea, în sub_Cărtureşti, spaţiul obişnuit deja cu vernisaje şi seri de citit poveşti celor mici. „Din cafenea nu va lipsi ceaiul, bineînţeles, şi e foarte posibil să se şi fumeze. Aici vom continua să găzduim expoziţiile personale ale tinerilor artişti şi diverse evenimente culturale, ca până acum, dar şi evenimente eco sau de business, cărora le vom da o tentă neconvenţională“, comentează PR-ul locului. Potrivit acesteia, ceainăria de la parterul casei va rămâne neschimbată.
LANŢ CULTURAL
De opt ani, marcă înregistrată românească
Cărtureşti este mai degrabă un lanţ de magazine culturale în care poţi găsi cărţi, ceai, muzică, expoziţii de artă şi, aproape în fiecare săptămână, scriitori şi artişti dintre cei mai apreciaţi. Prima librărie Cărtureşti - cea de pe strada Edgar Quinet, nr. 9, din zona Universitate - a fost inaugurată la sfârşitul anului 2000, atunci când vânzările de carte atinseseră pragul minim din ultimii zece ani. Cărtureştiul a venit cu o propunere de nerefuzat - carte bună, muzică fină şi un ceai veritabil - şi a devenit repede un brand cunoscut.
În ultimii opt ani, în Capitală s-a mai deschis un spaţiu Cărtureşti pe bulevardul Magheru (strada Arthur Verona, nr. 13) şi în incinta Muzeului Ţăranului Român (în iulie 2008). Reţeta de succes este acum valabilă în mai multe oraşe din ţară: la Timişoara (pe strada Mercy şi pe strada Demetriade), la Cluj (pe strada Al. Vaida-Voievod), la Constanţa (în City Park Mall), la Suceava (în Iulius Mall) şi la Iaşi (în Iulius Mall). Pentru o carte bună şi-un ceai pe măsură, în Librăria Cărtureşti de pe strada Arthur Verona - care se măreşte anul acesta după un proiect realizat de arhitectul Şerban Sturdza - puteţi merge oricând, de luni până vineri, de la 10.00 la 21.00, sâmbăta - de la 11.00 la 21.00, sau duminica - de la 12.00 la 20.00.