Antrenorul Sorin Cârţu a anunţat la finalul meciului Steaua - Rapid, scor 0-1, că vrea să plece.
Pentru Sorin Cârţu meciul pierdut în faţa Rapidului a fost al doilea mare derby pierdut în doar 10 zile! Sorin Cârţu a fost extrem de dezamăgit de rezultatul din meciul Steaua - Rapid 0-1, meci contând pentru etapa a 31-a a Ligii I la fotbal. După un nou meci jenant al echipei sale, Cârţu a declarat că pleacă de la Steaua. Cunoscut ca un antrenor al cooperativei, Cârţu a avut un an perfect. Sezonul competiţional 2010-2011 a fost cel mai fructuos al carierei sale. Cârţu a pregătit în acest sezon campioana CFR Cluj, antrenând inclusiv în UEFA Champions League, şi Steaua, cea mai titrată echipă de club din istoria fotbalului românesc.
"Este un rezultat nedrept, am controlat partida, dar am pierdut. A fost o primă repriză echilibrată cu ocazii de ambele părţi. Le-am spus şi băieţilor şi poate ghinionul sunt eu. Într-un fel mi-am luat la revedere de la ei. Muncesc mult ca antrenor şi vreau să am satisfacţii. Din păcate, poate este un blestem şi nu vreau să se abată asupra echipei", a declarat Sorin Cârţu aseară. "Ei mi-au zis că nu vor să plec, o să vorbesc şi cu Gigi şi mă simt responsabil pentru rezultatele acestea. Pot spune că mi-au spus că trebuie să rămân, dar mâine voi vorbi şi cu Gigi. Sunt sătul de ce aud în tribună şi ce atmosferă este în jurul nostru. Este o chimie bună între mine şi jucători. Nu am ce să le reproşez, dar nici eu nu ce să-mi spună mie. Mi-a părut bine că i-am antrenat. Noi nu am putut să exploatăm momentele de impas al unei echipei, dar alţii au reuşit să facă asta cu noi", a spus Cîrţu la conferinţa de presă.