Chinurile locuitorilor din Drumul Taberei se apropie, uşor, de sfârşit. Cea de-a doua "cărtiţă" care sapă la tunelul de metrou din zonă a terminat, la sfârşitul săptămânii trecute, tunelul dintre staţiile Academia Militară şi Orizont pe cel de-al doilea fir, în lungime de 533 de metri.
Lucrările fac parte din Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon. Utilajul, denumit Sf. Filofteia, a început să foreze pe 21 noiembrie 2013 şi, în perioada următoare, va fi transferat în capătul opus al staţiei, pentru a-şi continua traseul.
Ramona Mănescu: "Suntem în grafic!"
Prima "cârtiţă", Sf. Varvara, va începe săpăturile către următoarea staţie, Favorit, în mai puţin de două săptămâni. Tunelul pe care-l va realiza va avea o lungime de 342 de metri. "Monitorizăm cu mare atenţie aceste lucrări ca să fim siguri că termenele de execuţie vor fi respectate. La acest moment suntem în grafic şi sperăm că şi în perioada următoare antreprenorii vor depune toate eforturile pentru a respecta termenele", a declarat Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor.
Râul Doamnei-Eroilor 2, gata în 2016
Graficul de lucrări prevede ca structura staţiilor şi a tunelelor să fie gata în prima jumătate a anului 2015. Urmează apoi montarea căii de rulare şi finisajele. Termenul pentru darea în folosinţă a tronsonului Râul Doamnei - Eroilor 2 este al doilea semestru al anului 2016. Lungimea acestuia, care face parte din tronsonul 1, are 10 staţii, între Râul Doamnei şi Haşdeu, este de 6,2 km şi va deservi 300.000 de locuitori ai zonei. Toată Magistrala 5 Drumul Taberei-Pantelimon va costa 2,26 miliarde de lei.