Editura Evenimentul si Capital

"Cârtiţa" din Crima Organizată îndeamnă poliţiştii la răscoală. Comisarul premiat a fost arestat pentru 29 de zile

04Berbeceanu_declaratie_scurta
Autor: | | 6 Comentarii | 2456 Vizualizari

Poliţistul emerit Traian Berbeceanu, acuzat că a sifonat informaţii infractorilor obstrucţionând anchetele, instigă poliţiştii să nu-şi mai facă treaba. El a fost arestat pentru 29 de zile.

###Poliţist de top şi şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Alba Iulia, Traian Berbeceanu a fost arestat preventiv aseară, pentru 29 de zile, sub acuzaţia de sprijinirea unui grup infracţional, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii. Alături de el, procurorii au cerut şi arestarea afaceriştilor Titus Biriescu şi Anişoara Biriescu. În momentul în care a fost ridicat de trupele de jandarmi, Traian Berbeceanu a declarat că întreaga acţiune este o înscenare la adresa sa. Mesaj către colegi O scrisoare a lui Berbeceanu ar fi fost strecurată către un om de încredere. "Am ales această cale ca pe o ultimă soluţie, pentru a vă transmite aspecte deosebit de grave. În aceste momente cumplite, asupra mea şi a echipei pe care o conduc se desfăşoară o acţiune mârşavă de mari proporţii, organizată şi coordonată de procurori ai DIICOT şi ofiţeri ai Serviciilor de informaţii". În scrisoare, poliţiştii sunt îndemnaţi să nu-şi mai facă treaba, să nu se mai întâlnească cu sursele lor, fiindcă pot fi filaţi şi monitorizaţi. În rest, în proporţie de 90 la sută conţinutul scrisorii redă aceleaşi aspecte pe care comisarul-şef Berbeceanu le-a sesizat autorităţilor competente. Instanţa a admis, aseară, propunerile de arestare preventivă înaintate de către procurorii DIICOT atât pentru şeful BCCO Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, cât şi pentru celelalte două persoane cercetate în acest dosar, respectiv Titus Biriescu şi Ramona Biriescu. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la Instanţa Supremă. "Raport strict secret" Controlul efectuat în urma sesizării depuse de comisarul Berbeceanu nu a confirmat acuzele acestuia la adresa procurorului Mureşan, formulate în scris încă din vară atât către procurorul general al Parchetului Instanţei Supreme, cât şi către conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române. "Raportul de control are caracter strict secret", ne-au precizat surse judiciare. Conform surselor EVZ explicaţii pe larg despre activitatea de la BCCO Alba Iulia au dat opt procurori din Structura teritorială a DIICOT. Procurorul general Tiberiu Niţu i-a retras avizul DIICOTSăptămâna trecută, procurorul general al Parchetului Instanţei Supreme, Tiberiu Niţu (foto), a decis să-i retragă comisarului Traian Berbeceanu avizul care îi dădea acestuia dreptul de a lucra ca poliţist judiciarist cu structura DIICOT. O consecinţă a acestei decizii este faptul că Berbeceanu nu mai poate activa nici în structura de poliţie specializată în combaterea crimei organizate, respectiv BCCO. Sesizare şi control "Decizia aparţine procurorului general, conform competenţelor, şi a fost luată după ce a fost efectuat un control asupra activităţii BCCO Alba Iulia", ne-au declarat surse judiciare la solicitarea conducerii DIICOT şi după ce s-au făcut verificări ale activităţii BCCO Alba, ne-au precizat surse judiciare. "Scrisoarea către colegi este de fapt o sesizare pe care Tiberiu Berbeceanu a depus-o în luna iulie la procurorul general. S-au făcut verificări şi au fost descoperite nu doar deficienţe manageriale, dar şi privind modul de administrare a dosarelor penale", ne-au declarat sursele citate. CITIŢI ŞI:
  • UPDATE. Şeful BCCO Alba, "POLIŢISTUL ANULUI în 2007", a fost REŢINUT de DIICOT. Acuzaţii: "Este cârtiţa infractorilor" | VIDEO

Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:22 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA!