Cărțile nu sunt scrise numai de oameni cinstiți. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Amintește-ți proverbul „Morile Zeilor macină rar, dar extrem de fin!”. Nu arăta că suferi și pregătește planul „B”. Învingătorii sunt adesea virtuali. Astăzi se pot întâmpla multe chestii neplăcute dacă nu eşti atent şi vigilent.

14 aprilie

 

Cărțile nu sunt scrise numai de oameni cinstiți. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

 

Pe 14 aprilie s-au născut: Rod Steiger, Julie Christie, Erich von Däniken, Octav Pancu-Iaşi, Viorel Doboș, Victor Toma, Rodica Mandache.

 

În calendarul fix creştin-ortodox, pe 14 aprilie sunt Sfinţii: Pahomie de la Gledin, Martin Mărturisitorul și Tomaida. Nimic în ”Kalendar”.

 

Astăzi, pe 13 aprilie, în anul acesta, Erich Anton Paul von Däniken îşi sărbătoreşte cel de al 86-lea an al vieţii, probabil cu satisfacţia că a reuşit să tragă pe sfoară o lume întreagă. Personal îl detest din toată inima. Este una dintre persoanele care m-a decepţionat cel mai mult în viaţă!

În toamna anului 1969, eram foarte tânăr, student la Politehnică, şi zăceam pe un pat de spital la Paris. Citeam ziarele, toate, încă nu mă puteam mișca prea mult și prin combinații demne de Ostap Bender am făcut rost de un exemplar al „Chariots of the Gods?” scrisă de Erich von Däniken. Am citit cartea pe nerăsuflate, în două nopţi şi o zi... Aşa ceva nu era posibil! Ce dezvăluiri, ce fotografii! Trebuie să merg acolo să văd cu ochii mei! Reacţia unui băiat crescut într-o bibliotecă, care nu învăţase încă faptul că volumele nu sunt scrise numai de oameni cinstiţi şi bine intenţionaţi.

Din anul 1972 am început să călătoresc des în străinătate, întâi în calitate de curier diplomatic special, apoi ca lucrător de comerț exterior. Lucram sub directa îndrumare a lui Corneliu Mănescu și a lui Mircea Malița. Puneam dolar lângă dolar din diurna mea amărâtă, ca să strâng suficienţi bani ca să ajung la locurile dovezilor din cărţile lui Erich von Däniken.

De unde să ştiu că era un mincinos, un falsificator şi un escroc? Impostorul elveţian îmi datorează ani de economie la sânge şi câteva zeci de mii de dolari. Niciuna dintre „dovezile” lui nu s-au dovedit a fi adevărate. Am fost acolo, le-am verificat una câte una!

Dacă ştiam biografia lui, mă feream! Erich von Däniken a fost condamnat pentru hoţie calificată, cu suspendare, când avea numai 19 ani. Tânărul Erich fuge de la şcoala-internat catolică şi se angajează la o cârciumă. După ce face unele boroboaţe şi pe acolo, fură ceva bani şi ajunge tocmai în Egipt. Acolo este implicat în o escrocherie cu bijuterii, ceea ce îi atrage o condamnare de nouă luni. După ce iese din puşcărie revine în Elveţia şi reuşeşte să se angajeze la un hotel din Davos. Acolo fură mai multe sute de mii de franci elveţieni, de exemplu vreo 130.000$ prin falsificări de acte, în general. Cu aceşti bani duce o viaţă de vis şi face multe călătorii. Are şi o poliţă de plătit, profesorilor şi familiei catolice. Aşa că falsifică dovezi, descrieri, fotografii pentru ca să demonstreze că istoria umană a fost creaţia unor extratereştri veniţi din spaţiu şi nu a oamenilor de pe Terra.

După cum i-a spus unei prostituate, amanta lui din acei ani: „Popii şi politicienii se servesc copios de prostia omenească, de mii de ani! De ce nu aş profita şi eu?”

Zis şi făcut, în 1968 apare „Chariots of the Gods” care are un succes teribil. Prostia omenească este imensă şi eu mă număram atunci în rândul proştilor de serviciu! În 1970 Erich von Däniken este condamnat la trei ani de puşcărie pentru deturnare de fonduri, hoţie calificată, fals şi uz de fals. Dar acum, escrocul elveţian este un scriitor de mare succes şi execută doar un an. În timpul acela, în puşcărie, mai comite o atrocitate publicistică: „Gods from Outer Space” şi ea vândută foarte bine. De fapt pentru cartea scrisă în detenţie i s-a redus pedeapsa! Ca şi în România, unde escrocii, hoţii şi falsificatorii se bucură de clemenţa unei Justiţii legate bine de tot la ochi, dacă „comit” o carte în puşcărie.

Escrocul elveţian scrie o mulţime de cărţi, face mai multe seriale documentare, câteva filme - acum este bogat şi mulţumit. Are chiar și o casă de producție. Ne-a tras-o la toţi, ne-a furat pe toţi, a furat și a mințit o lume întreagă!

A reuşit să compromită aspiraţiile mele de adolescent… aşa ceva nu se uită și nu se iartă! Totuşi ceva bun tot a făcut și escrocul cîrciumar elveţian – tot umblând prin lume am găsit alte semne de întrebare la care escrocul nici nu s-a gîndit, pentru că sunt adevărate!

Aici trebuie să fac o paranteză ca să arăt încă odată cât de falsă și nesigură este Wikipedia. Biografia lui Erich von Däniken, în limba română, apare ca un autor de succes și atât. Glorie lui, bun exemplu! La varianta în limba engleză, mult mai completă, apar și o parte din infracțiunile escrocului. În niciuna dintre variante nu apare că tot ceea ce a scris sunt ”fake news”!

Bun, mari escroci au existat întotdeauna, dar nu toți m-au păcălit. Pe Zecharia Sitchin l-am mirosit imediat, nu i-am cumpărat nicio carte, mă mai păcălise un escroc azer la Baku și aveam ceva experiență. Oricum, Sitchin este așteptat și astăzi în Israel să dea explicații pentru banii pe care i-a furat acolo. Poate când o veni planeta Nibiru, între timp impostorul a murit!

Vedeți, domniile voastre, în această lume a comunismului victorios, a prostimii, vorba lui Dimitrie Cantemir, numai hoții, escrocii, tâlharii, curvele și interlopii o duc bine. Impostorii se îmbogățesc, curvele sfidează. De ce? Acestea sunt valorile marii majorități, a prostimii, a gândacilor de bucătărie. De ce spun ”comunism”? Pentru că nu s-a schimbat nimic, nu primează valoarea, elita, ci majoritatea idioată. Este ca în Wikipedia, în care nu valorile fac definiții, nu cei competenți, ci gloata imbecilă și interesele obscure, reclame comerciale.

A fost Maica Thereza bogată? Bună întrebare! Iisus a fost bogat? O întrebare și mai bună! La noi valorile mor în mizerie, mor de foame. Îmi trec prin minte numai două exemple: Mihai Eminescu și Emil Racoviță!

Dar nimeni nu îşi pune problema că procentul de prostie creşte pe măsură ce tehnologia devine mai sofisticată. Tehologia ținând loc de inteligență, inteligența artificială. Pentru că nu ar exista atâţia escroci dacă nu ar fi şi mult mai mulţi proşti. De exemplu, în Bali-Bali, unde bărbaţii cu cel mai lung membru încă primesc ca omagiu doi porci, ei bine, în îndepărtata insulă este cea mai mare vânzare de tehnologie de vârf. Sigur, televizoarele LED de doi metri arată non-stop canale deochiate prinse cu antene sofisticate, prin satelit, iar tabletele şi ultimile smart-uri au ceva deosebit, multe butoane colorate. Băştinaşii din Bali-Bali nu prea ştiu să citească.

Mă trecea gândul să combat cu argumente porcările „astrologice” de la tv, de pe net, sau de prin revistele de femei, dar am obosit. Regele, Dumnezeu să-l odihnească, a spus odată ceva important, acum mulţi ani, în Elveţia: „... tinere, nu am putut să mă bat cu o floretă împotriva unei armate de topoare!” Acum îi dau dreptate! Mă simt obosit după multele bătălii pierdute cu escrocii, hoții și creaturile infernale! Nu merit după o viaţă de adevăr şi cinste, dar războiul o să-l câștig, pentru că adevărul și partea luminoasă a Forței sunt de partea mea. Îmi amintesc ce spunea Nelu Ţugui şi el căzut în această mare bătălie spirituală.

Am făcut multe emisiuni frumoase la Europa FM, la început, cu Nelu Ţugui. Produceam şi realizam două emisiuni: „Lumea pe dos” de o jumătate de oră, sâmbăta şi „Bazar Bizar” de duminică după amiază, de trei ore. După o astfel de emisiune de succes când telefoanele redacţiei se blocaseră de numărul de apeluri, Nelu (Ion)  s-a uitat la mine într-o parte, aşa cum numai el ştia: „Radule, tu chiar ştii, că ştii... vezi să nu te răpună ăştia!”

Vedeţi, domniile voastre, este o plăcere rară, o plăcere supremă să ştii că nu ai cum câştiga în faţa prostiei, minciunii, escrocheriei, hoției. Pentru că astea sunt valorile lumii de astăzi, a lumii post-adevăr. Dar asta nu mă impiedică să-mi fac datoria. Cauzele pierdute sunt cele în care lupți cel mai mult! Iar unele au devenit, din cauze pierdute, surprinzătoare victorii. Cu toate că nu cred în reîncarnare, se poate să fie în mine spiritul unui soldat spartan din cei trei sute ai regelui Leonidas. „Astă seară cinăm în Infern!”  Cu plăcere... ce menu aveți?

 

Haideţi să ne destindem un pic, aici în Prahova submontană, în sărăcia mea, este o noapte fabuloasă, norii sunt luminoşi! Probabil de la OZN-uri (sic)! Căţeii mei s-au strâns lângă mine şi privesc cuminţi, dar curajoşi, în noapte, la creaturile ei. A plouat puțin și trebuie să mai plouă, este secetă. Este relativ cald și aerul este pur. Narcisele nu au înflorit nici anul acesta, dar corcodușii, perii şi gutuii plesnesc de flori și înmiresmează aerul. Se pregătesc merii, apoi vișinii și prunii. Iarba a crescut bine iar verdele ei pur și sănătos îmi vindecă ochii răniți de monitor.

 

Aceasta este calea, natura, pentru că, în sprijinul adevărului meu, ca martoră, mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

HOROSCOP    14   aprilie   2021

 

BERBEC Ziua îţi este favorabilă, mai puţin în evenimentele neaşteptate. Trebuie să te fereşti de incidente sau accidente cauzate de foc, sau metal. Moderaţie în relaţiile cu semnele de pământ. Chibzuiala, tactul si umorul de care trebuie să dai dovadă astăzi constituie un bun exemplu şi in viitor de cum se poate aplana o criză. Astăzi s-ar putea sa ai de mediat între două persoane din anturaj. De dimineaţă te asaltează nişte veşti. Ascultă şi analizează bine înainte să iei o decizie. Nu te lăsa „descifrat” ci introdu tot timpul noi date în jocul social care se numeşte afacere sau dragoste. Cine este previzibil este uşor de condus. Poţi începe ceva nou, orice, sau poti finaliza proiecte mai vechi, alege, liberul arbitru domnește.

TAUR Ceea ce începi în această zi poate aduce rezultate bune.  Este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doreşti să cumperi obiecte de folosinţă îndelungată, în special electrocasnice. O zi prietenoasă în care poţi să te relaxezi şi să laşi garda jos. Şi necazurile îţi par mai mici, sau începi să te obişnuieşti cu ele. Stelele favorizează cumpărăturile pe care le faci astăzi sau micile schimbări în ordinea lucrurilor. Ai o tendinţă către depresie şi tristeţe nemotivată şi o lene de lumea a treia, dacă creieraşul nu ar fi vigilent şi nu ar pune pe toată lumea la treabă. Atenţie la anturajul de sex feminin. Eşti în contradicţie şi pe curs de coliziune! Tu ai, însa, tendinta să vorbeşti mai mult, să cauţi soluţii la problemele şi incertitudinile tale. Foarte bine, vorbește mult și fără rost!

GEMENI   Evită imprumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc – în această perioadă eşti sănătos, dar nu şi norocos. Poţi face mici schimbări, eventual cumpărături necesare pentru Florii și Sf. Paşti, nu este prea devreme. Exprimă direct şi hotărât ce ai de spus. Stelele te favorizeaza in achiziţionarea unor obiecte de îmbrăcăminte de sezon cald pe care o sa le porţi cu plăcere, pentru că iţi stau bine (nu uita: inul și bumbacul!). Trebuie să te bucuri de această glorioasă primăvară chiar cu vremea și vremurile astea ciudate, capricioase şi chiar neplacute ale distopiei sanitare. Astăzi, nu vorbi, însă, fără să-ţi faci înainte un plan. Foloseşte intuiţia, dar nu te lăsa purtat de ea. Disimulează-ţi cu iscusinţă intenţiile printre imagini frumoase, poetice şi pline de culoare. Apoi exprimă direct şi hotărât ce ai de spus.

RAC  Pentru unii Raci este un bun prilej să facă mici reparaţii acasă, sau măcar să redecoreze camera. Se apropie Sf. Paşti şi lucrul acesta trebuie să se vadă. Nu-ţi mai face griji! Ca să prevalezi, zâmbeşte şi uită-te în ochii oamenilor şi nu uita ca momentul de faţa este cel mai important. O zi profitabilă prin veştile şi informaţiile pe care le primeşti. O veste bună şi una rea. Pe care vrei să o primeşti prima? Stelele îţi sugerează să-ţi faci ordine în suflet şi în sertare. În orice caz tot ceea ce vei începe pare lovit de inconsistenţa perioadei prin care trecem, adică nu ai voinţa şi putinţa să le duci la bun sfârşit. Starea aceasta se prelungeşte până la sfârşitul săptămânii. Ocupă-te, deci, de cultură şi artă.

LEU   Te găseşte în postura plăcută nativilor zodiei să conducă şi să dea ordine. Ziua este favorabilă, dar nu trebuie să exagerezi! Luna declanşează unele situaţii la care te aşteptai mai puţin. Veştile vin de la conducere, de la minister, de la patron şi degeaba te minunezi. Îţi rămâne să dai din umeri şi să declari cu resemnare „asta este!” Nu, nu este bine. Ia atitudine, cere explicaţii. Cu blândeţe, ceva de genul: „poate am înţeles eu greşit, dar se spune că...”  În faţa prostiei şi a lăcomiei nu prea ai ce să negociezi, dar măcar nu ţi-ai încărcat sufletul cu o nedreptate. În această perioadă ciudată, hai să-i spunem pe nume, nefastă, a distopiei sanitare, este bine să te abţii de la orice proiect nou, de la orice nouă asociere.

FECIOARĂ   Astăzi atenţie la ce spui şi mai ales cui spui, nativii din Fecioară fiind amatori de adevăruri fundamentale, dar uneori nu au tact și diplomaţie. Trebuie să ai încredere limitată în promisiuni! Nu da bani cu împrumut, pentru că dacă îi dai astăzi sau chiar mâine, nu o să-i mai vezi niciodată înapoi. În această perioadă trebuie să te bazezi mai mult pe judecata rece decât pe trăiri, intuiţii şi sentimente. Mai ales nu da curs furiilor de moment sau nu exagera importanţa şi repercusiunile unor informaţii din presă. Presa minte din interes, sau din prostie. Treburile de rutină le faci bine şi temeinic. Nu te avânta pe tărâmuri şi domenii necunoscute. O seară mai tensionată, nu primi nicio provocare, mai bine relaxează-te, odihnește-te. Ai mare nevoie de somn.

BALANŢĂ   Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Se poate să primeşti niste veşti şi să te nelinişteşti din cauza unor probleme cu programul din mica vacanţă de Sf. Paşti.  Nu ai multe motive de satisfacție. Amintește-ți proverbul „Morile Zeilor macină rar, dar extrem de fin!”. Nu arăta că suferi și pregătește planul „B”. Învingătorii sunt adesea virtuali. Astăzi se pot întâmpla multe chestii neplăcute dacă nu eşti atent şi vigilent. Statistic, pentru zodia Balanțelor dezechilibrate: cea mai neplăcută chestie este să te loveşti în colţul mesei când te repezi să răspunzi la mobil. O zi cam nesuferită. Evită enervarea şi lasă-i pe alţii să-şi rupă dantura. În astfel de ocazii lumea zice prostii considerate mai târziu fraze celebre de către posteritate. Marile personalităţi s-au ilustrat cu fraze scurte devenite celebre. „Vechea Gardă moare, dar nu se predă!”. Ba bine că nu, s-a predat! Așa că o să găsești și tu ceva de zis ca și căpitanul Titanicului. Ce a zis nu se știe, pentru că nimeni din jurul lui nu a supraviețuit. Bun căpitan!

SCORPION  Sănătatea nu-ţi este afectată, dar este bine să dai dovadă de prudenţă şi să eviţi umezeala şi curentul.  Magnetismul personal este în creştere – poţi lămuri unele situaţii sentimentale! Evită să fii prea sensibil cu cine nu merită. Fii precaut în discurs şi promisiuni.  Bioritmul este negativ. Adică, eşti depresiv, obosit şi cu gândul aiurea, fără putere de concentrare. Tratament: te duci undeva, singur şi urli ca lupii, strămoșii totemici, până răguşeşti sau nu mai ai suflu. O să te simţi mult mai bine! O configuraţie aparte te îmbie în această perioadă şi încă câteva zile după, să te identifici cu propriile proprietăţi şi bunuri şi să cheltuieşti mult. Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, sa investesti utopic in propria imagine.  De asemenea – vechea ta problema – femeile sau bărbaţii, după gen şi caz, sau opțiune!

SĂGETĂTOR  Astăzi nu te implica în conflicte cu semnele de apă. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil.  Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Eşti mereu surprins de cât de rapid poate să treacă timpul. Pentru unii dintre Săgetători este o zi benefică înţelegerilor de tot felul, semnării hârtiilor, contractelor, finalizarii situaţiilor cu caracter legal, sau orice este legat de jurisprudenţă. Nu trebuie sa faci din problemele altora cruciade proprii, dar nici să ignori pe aproapele tau care are cu adevărat nevoie de ajutor. În activitatea proprie întâlneşti oarecare opoziţie, care încearcă să-ţi frâneze rapiditatea. Nu te enerva, nu reacţiona disproporţionat ci încercă să-ţi păstrezi calmul şi să lămureşti pe cei din jur cum stă treaba. Dacă nu te ajută, măcar să nu te impiedice.

CAPRICORN   O zi favorabilă pentru familie, sau o seară plăcută cu prietenii. Ziua este favorabilă unor proiecte sau afaceri noi, dar numai după un bilanţ în faţa oglinzii. Arăţi bine – o duci bine! Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare. Ziua nu este cea mai bună din tot anul, dar de departe nici cea mai proastă, așa încât o să te strecori prin vara această toridă şi totuși incertă, spre seară care trebuie neapărat să-ţi îmbunătăţească bilanţul zilnic. Un film bun pe net, o discuţie cu prietenii la un suc, o cină plăcută cu toată familia – ceva de genul acesta care să-ţi încălzească inima şi să justifice aspectele favorabile astrologice.

VĂRSĂTOR  Ziua de astăzi te ajută să te înţelegeţi mai bine cu cei apropiaţi, cu cei dragi. O veste te poate interesa mai mult. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate ceva mai favorabil. Chiar dacă „nimc nu este important”, dupa cum spune Kabbala, dimineața poţi realiza multe, lua decizii importante, clarifica nişte probleme. Astăzi trebuie să recuperezi ziua de muncă de ieri, când nu prea ai făcut ceva. Dar nu poţi, s-au aglomerat prea multe. Partenerul tau se întoarce, sau pleacă, nici el nu ştie. Atenţie, mare atenţie! Fii conservator şi precaut. Dă adevarata importanţă lucrurilor şi foloseşte propria scală de valori. Ai un umor excelent, un optimism solid, dorinţa să scrii, să comunici, să citeşti, dar pe un fond de stres provocat de oboseală şi incapacitatea unui efort îndelungat.

PEŞTI  Trebuie să dai dovadă de calm, iscusinţă şi răbdare pentru ca să anulezi unele aspecte nefavorabile. In orice caz, nu te poţi baza pe niciun ajutor: trebuie să rezolvi problemele singur! Cine se trezeşte de dimineaţă aceluia îi este foarte somn. Asta este toata filozofia şi ar fi bine să-ţi cruţi fortele incepand chiar de astăzi, pentru ca alţii nu prea se gândesc la asta. Astazi sinergia si configuratia planetelor te avantajeaza in dragoste si relatiile sociale, dar sunt mai putin favorabile la bani si glorie.  Influențele planetare confuze şi amestecate ca o salată ghiveci libanez iţi indică să ai astăzi o atitudine placută şi să nu te enervezi fără rost!