UPIT a primit nota finală 5,41, cântărind greu în balanță recomandările date de unii profesori pe cărțile patronului de la PIC sau pe ale unui polițist condamnat în dosarul permiselor. Raportul a fost întocmit de Coaliția pentru Universități Curate și a fost finanțat din fonduri elvețiene # În replică, rectorul Dumitru Chirleșan spune că raportul este fabricat și are „o foarte mare spoială științifică”
Potrivit unui raport întocmit de Coaliția pentru Universități Curate și făcut public de Societatea Academică din România (SAR), care s-a dorit a fi un „top al integrității” din universitățile de stat românești, Universitatea Pitești a obținut doar două stele. Astfel, UPIT a luat nota finală 5,41, cu mult sub prima clasată, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, care a obținut nota 7,94 (fiind catalogată la patru stele). Studiul face parte din proiectul „Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenților și schimbul de bune practici” și a fost finanțat din fonduri elvețiene.
Rectorul Universității din Pitești, Dumitru Chirleșan, contestă rezultatele studiului și spune că acesta are două mari scăpări și anume faptul că nu prezintă datele brute care ar fi confirmat faptul că informațiile au fost culese în mod corect dar și faptul că nu i-a fost trimis un raport individual. „Este vorba despre fabricarea unui raport cu o foarte mare spoială științifică și care nu prezintă datele și modul de instrumentare a lor”, a conchis rectorul Chirleșan, care a specificat că este vorba despre lupta pentru banii de la bugetul Ministerului Educației Naționale, din care cele cinci universități aflate în top, cu patru stele, vor să obțină cât mai mult.
DNA a deschis dosare penale în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului. Sunt vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea condiționată pe baza lucrărilor scrise de către deținuți. Astfel, în vizorul DNA au intrat și cei care au girat cărțile deţinuţilor-scriitori din Argeș, precum și patronii editurilor unde au apărut cărțile. Reamintim că toate cele cinci cărţi scrise de Cornel Penescu au fost girate de profesoara Carmen Nicolescu de la Universitatea din Piteşti, cea care deţine şi o agenţie de turism.
Rectorul Chirleșan: „Nu a existat un contact direct între deținut și profesor”
Pe lângă Cornel Penescu, alți doi deținuți celebri au scris cărți care au beneficiat de girul unor cadre didactice de la Universitatea Pitești. Astfel, fostul judecător Dumitru Diaconu de la Curtea de Apel Pitești a girat una dintre cărțile fostului polițist Laurențiu Bălan, condamnat în dosarul permiselor auto. Celălalt scriitor deținut este fostul director de la PIC, Liviu Făcăleaţă, condamnat ca și Penescu în dosarul „Mită pentru arbitri”. Făcăleață a avut drept coordonator științific, la una dintre cele două lucrări scrise în penitenciar, pe Amalia Duţu de la Universitatea din Piteşti, potrivit jurnaluldearges.