Cărțile de istorie vor fi rescrise. Descoperirea care a bulversat arheologii din toată lumea

Cărțile de istorie vor fi rescrise. Descoperirea care a bulversat arheologii din toată lumea

În secolul al V-lea î.en, istoricul grec Herodot a vizitat Egi-ptul și a scris despre navele neobișnuite de pe Nil. Istoricul a fost atât de impresionat de acestea încât le-a dedicat 23 de rânduri din „Historia”, prima mare lucrare de istorie antică.

Timp de secole, savanții au argumentat asupra veridicității spuselor lui Herodot, deoarece nu existau dovezi arheologice  că asemenea vase au existat vreodată, dar, recent, arheologii au descoperit o epavă „păstrată în mod fabulos” în apele din jurul orașului portuar Thonis-Heracleion.

„Abia după ce am descoperit această epavă am realizat că Herodot a avut dreptate”, a declarat Dr. Damian Robinson, directorul Centrului de arheologie maritimă al Universității din Oxford, care a dat publicității concluziile escavării. „Ceea ce a descris Herodot este ceea ce privim”, a completat el.

Inițial, măsurând până la 28 de metri lungime, aceasta este una dintre primele bărci antice de comerț care a fost descoperită vreodată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Robinson a adăugat: „Herodot descrie bărcile ca având „coaste” interne luni. Nimeni nu a știut cu adevărat ce însemna asta... Această structură nu a fost văzută niciodată arheologic. Apoi am descoperit această formă de construcție pe această barcă și este absolu ceea ce spune Herodot”, conform The Guardian