“CARTIERUL SĂRACILOR” lui Mazăre, rămas FĂRĂ ASISTENȚĂ MEDICALĂ. Medicul de familie a plecat în Franța

“CARTIERUL SĂRACILOR” lui Mazăre, rămas FĂRĂ ASISTENȚĂ MEDICALĂ. Medicul de familie a plecat în Franța

Peste 2200 de locatari ai cartierului de locuințe sociale “Henri Coandă”, din Constanța, au rămas fără medic de familie, neștiind cui să se adreseze pentru a-și rezolva problemele de sănătate. Medicul care se ocupa de ei, Carmen Onciu, a plecat în Franța și nimeni nu pare dispus să îi preia pacienții.

Oamenii din cartier se plâng acum că “doctorița a fugit în Franța, ne-a lăsat de izbeliște”. Ei spun că cel care, în urmă cu 5-6 ani, le-a adus medicul în cartier, pe Carmen Onciu, care era și consilier local PSD, “este domnul Radu Mazăre care avea grijă de noi”. După ce “doctorița” a plecat în Franța, medicul recomandat de ea ar fi părăsit rapid campusul social. Acum, pe ușa este scris "cabinet închis", locatarii fiind chemați pe rând de o asistentă să își ridice fișele medicale. Un locatar spune că și-a găsit un alt medic de familie “ dar majoritatea celor care sunt arondați aici nu știu cum să procedeze, s-au obișnuit să fie dădăciți, mulți sunt cu nevoi speciale”.

Șeful Direcției de Sănătate Publică, Cristina Schipor, confirmă că  medicul de familie a renunțat la cabinetul din campusul social: “Carmen Onciu e plecată din țară și a renunțat la cabinet. Parcă a lăsat un medic în locul ei, așa a anunțat. Oamenii trebuie să își caute alt medic de familie. Ori primăria se îngrijește ca acolo să aducă un medic. Ea, acolo, avea cabinet privat. Se pot înscrie pe lista altui medic din zonă”.

Clădirile din cartierul “Henri Coandă” sunt administrate de Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public și Privat (RAEDPP) a  primăriei Constanța. Cabinetul medical avea doar contract de închiriere, RAEDPP nefiind obligată să asigure și asistența medicală. “Normal, fiecare trebuie să își găsească medic de familie. Doamna Onciu s-a ocupat mai mult decât era cazul de ei, dar acum nu știu dacă o să vrea cineva să vină în cartier”, a declarat directorul adjunct al RAEDPP, Mioara Vâlcov.

Ne puteți urmări și pe Google News