Un mort şi 16 răniţi, după atacul asupra zonei ambasadelor din Kabul

O serie de explozii puternice s-a auzit în cursul zilei de azi în Kabul, iar talibanii au revendicat atacul, la doar câteva săptămâni după un alt atentat sinucigaş asupra British Council, în care au murit 12 persoane, relatează BBC.

Un civil a fost ucis şi alte 16 persoane au fost rănite, în atacul talibanilor asupra cartierului general NATO şi a ambasadei SUA din Kabul, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al sănătăţii. "Potrivit informaţiilor pe care le avem, un civil şi alte 16 persoane au fost rănite în atacul din Abdul Haq Square", a spus Kargar Norghuli, fără a preciza dacă răniţii provin din rândul forţelor de securitate.   Atac major în capitală Un atac puternic cu bombe şi focuri de arme are loc în capitala afgană, insurgenţii se pare că se ascund, încă, într-o clădire din zona rezidenţială. Un poliţist şi doi talibani au fost ucişi în atacurile sângeroase lansate de talibani, indică un prim bilanţ furnizat de ministerul de Interne de la Kabul. Azi la ora 13.00 ora locală (11.30 ora României) a avut loc un atac sinucigaş masiv asupra facilităţilor militare locale şi străine, a anunţat un purtător de cuvânt al grupării islamiste. Este vorba despre o operaţiune complexă, în care sunt implicaţi mai mulţi sinicugaşi cu bombă. Câţiva dintre atacatori s-au refugiat într-una dintre clădirile în construcţie, de unde supraveghează zona şi coordonează acţiunile, fiind implicaţi în schimburi de focuri sporadice cu forţele afgane.   Surse din forţele de securitate occidentale au declarat că sediul operaţiunii ISAF a NATO a fost una dintre ţintele vizate, deşi un purtător de cuvânt al Forţei Internaţionale nu a confirmat informaţia. Datele iniţiale arătau că cel puţin patru atacatori sinucigaşi au fost implicaţi, unul dintre ei detonând o vestă cu explozibili într-un taxi.