Ca multi alti colegi scriitori din generatia ‘80, Bogdan Ghiu a intrat in forta in publicistica dupa 1990.
Articolele de opinie, cele de presa culturala, de critica literara si cronica media, dar si eseurile si traducerile sale, adica peste 50 de volume din autori precum francezii Michel Foucault, Jacques Derrida si Georges Bataille, toate au lasat urme vizibile in cel mai recent volum de poezie "(Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte", publicat de Ghiu la Editura Cartea Romaneasca.
Oricine ia volumul sa-l rasfoiasca, fie ca e cititor convins de poezie sau doar curios, va avea parte de cateva surprize tonice, pe care le descopera rand pe rand.
Prima si cea mai usor de observat este CD-ul atasat cartii, pe care cititorii primesc drept bonus chiar vocea autorului. Grava, taioasa, sincera, ea merge in tonul poeziei pe care o scrie Ghiu.
Textele fara titlu, printate cand pe verticala, cand pe orizontala, pe hartii care apoi, fotografiate, intra ca niste imagini in paginile cartii, surprind privirile ce cauta versuri simple, insirate cuminti de sus in jos pe pagina. De la forma la continut, volumul sustine fara echivoc concluzia ca rafinamentul textului nu exclude sinceritatea poetului si invers.
Singurele titluri pe care Bogdan Ghiu le da textelor din acest volum sunt "Ne-poezie" (de la I la IX). In ele isi gasesc loc formele de comunicare si de lipsa de comunicare, ca e vorba despre internet, imagini, articole de ziar, decupaje ori texte scrise pe computer si printate, pentru a scoate din ele pasaje intregi cu taieturi de mana.
Iar autorul detecteaza in toate acestea poezia, ca pe-un joc serios pe care-l descopera cu lentile speciale si-l aduce apoi si-n campul de perceptie al cititorilor.
In textul VII cu titlu, Ghiu vede poezia ca pe-un "fluviu in care ne aruncam de pe podurile cele mai sigure si mai maiestuoase", dar lasa loc, intre paranteze, si ipotezei "ca ceea ce numim poezie (...) ar putea fi tocmai masca cea convenabila a unor insuportabile stiri si a altor produse suprem, ultim gazetaresti".