Simplu. Pentru Cocteau, pentru Ginsberg, pentru Burroughs si pentru ca ne face sa cautam pe Google cele trei nume de mai sus daca nu ne suna cunoscut.
Dar iata ca ea poate fi prizata si ruseste de, sa zicem, „M. Agheev” (ghilimelele au rostul lor), care - oricine-ar fi el - ne spune ceva esential despre suflet - oricine-am fi noi.
„Romanul cocainei” (Editura Polirom) este un copil din flori: frumos, destept si, abia dupa ce i s-au recunoscut cu mirare calitatile, dorit de toata lumea.
Tatal e necunoscut - paternitatea romanului a fost atribuita unor scriitori precum Vladimir Nabokov sau Mark Aldanov, insa nu exista inca o teorie suta la suta convingatoare -, iar mama este cu siguranta acea „generatie pierduta” in exil a literaturii ruse de la inceputul secolului trecut.
Desi facuse destula valva in epoca (prin 1934-1936), textul a fost uitat timp de o jumatate de veac si redescoperit in anii ‘80, mai intai in Occident, apoi in Rusia.
In romanul lui Agheev, cocaina este un fel de ser al adevarurilor despre om. Odata intrat in perversa algebra a nevoii, Vadim Maslennikov se indreapta cu pasi repezi spre ruina.
Pe drum isi face insa un harakiri lucid si isi expune fibrele cele mai profunde ale fiintei, pretinzand ca pe dinauntru toti oamenii ii seamana leit. Rezultatul este o mica anatomie a fericirii, care se bazeaza pe ideea ca noi nu actionam pentru a schimba lumea, ci numai de dragul oglindirii actiunii in constiinta noastra, lucrul care ne face de fapt fericiti.
Pentru Vadim si razboiul e cocaina; si Sonia, femeia iubita, e tot cocaina; la fel, teatrul sau religia - pentru ca toate spun ceva esential si insuportabil despre om. Praful alb stralucitor este o scurtatura metafizica.
El trezeste acel inger-bestie, responsabil si cu dubiul, si cu speranta, care de fapt nu crede in nimic. Poate-ar fi cam mult spus ca eroul lui Agheev e un Raskolnikov cocainoman.
Insa el are ceva din spuma personajelor lui Oscar Wilde care te face sa vrei, ca un licean, sa-ti notezi citate cum ar fi: „E suficient ca femeile sa o ia pe calea masculinizarii pentru ca lumea sa devina o casa de toleranta”.