Cartea săptămânii

Thriller cu politicieni şi ţigani. Jurnalistul Bogdan Teodorescu îşi reeditează, la Tritonic, un roman incendiar, despre un asasin misterios, supranumit „Spada“.

Ca orice romancier care se respectă, Bogdan Teodorescu îşi ia precauţia de a afirma, pe prima pagină a romanului său, „Spada“, subintitulat „thriller politic“, că „acest roman este o operă de ficţiune. Orice asemănare cu personaje sau fapte reale este strict întâmplătoare şi neintenţionată“. În realitate, acest tip de disclaimer serveşte întotdeauna scopul contrar, de a atrage atenţia tocmai asupra legăturii cu realitatea a „operei de ficţiune“.

Nici romanul „Spada“ nu face excepţie, vorbind de fapt despre problemele reale şi actuale ale României de azi: neintegrarea romilor şi extremismul rasial, alimentându-se una pe cealaltă.

Chiar dacă prima ediţie a cărţii a apărut în 2002, la Editura Albatros, iar acum Tritonic scoate o a doua ediţie, „revăzută“, deci între timp s-a petrecut tranziţia de la regimul iliescian la cel băsescian, personajul preşedintelui - nelipsit în astfel de „ficţiuni“, la fel de important şi în cartea lui Teodorescu - este, de fapt, unul abstract, cu prerogativele „caricaturale“ ale puterii, pe modelul consacrat de filmele americane. Însă un alt personaj de care-s pline paginile cărţii, omul politic Varlaam, lider al unei aşa-zise Uniuni Naţionale, de factură extremistă, nu ne poate duce cu gândul decât la un singur... nomina odiosa.

Ca întotdeauna în astfel de cazuri, i se poate reproşa autorului, care s-a afirmat ca publicist, că sacrifică mijloacele literare de care dispune un scriitor, în favoarea unui stil jurnalistic de expunere a faptelor, cu trimitere spre senzaţionalul politic. Dar Bogdan Teodorescu ştie foarte bine care sunt metodele de a face rating, nu-i aşa?

LUCIDITATE

Asasinare şi manipulare

> Bogdan Teodorescu încearcă să pună degetul pe „rana“ societăţii româneşti de azi: un asasin misterios, botezat de presă „Spada“, fiindcă foloseşte arme albe, ucide pe rând ţigani infractori, aparent fără legătură între ei.

> Modul de alegere a victimelor provoacă un cutremur în clasa politică românească şi în restul societăţii.

> În noiembrie 2007, Bogdan Teodorescu a publicat, tot la Tritonic, eseul „Cinci milenii de manipulare“, considerat acum de editură „un bestseller naţional“, în care exprimă o viziune lipsită de iluzii asupra „motorului“ aflat în spatele progresului omenirii.