Cartea lui Mircea Geoană se află pe primul loc în topul celor mai vândute cărți Litera la Târgul Gaudeamus 2023. Mulți români au cumpărat sinteza reflecțiilor unui lider politic.
Cartea lui Mircea Geoană se află pe primul loc în topul celor mai vândute cărți Litera la Târgul Gaudeamus 2023. Acest târg s-a terminat duminică, 26 noiembrie, după ce timp de cinci zile a fost gazda unor lansări de carte inedite.
Cartea lui Mircea Geaonă, pe primul loc
Târgul de carte, desfășurat anul acesta la Pavilionul Central Romexpo, a adus pentru cititorii editurii Litera un portofoliu de noutăți impresionant, de reduceri și de întâlniri de excepție cu autorii favoriți.
Cartea manifest scrisă de Mircea Geoană„o lectură despre reziliență, progres și un optimism conectat la realitate”, iar aceasta se se află pe primul loc în top, a mai spus editura. În carte, liderul NATO povesteșe despre politicienii care n-au reușit să ajungă la inima românilor.
Mircea Geoană, despre cartea sa
„Paginile acestei cărți sunt rodul unui parcurs de viață care, îndrăznesc să cred, mi-a permis să înțeleg atât politica internațională, cât și pe cea românească din perspective relevante, nu doar pentru mine, ci și pentru toți compatrioții mei. Ele reprezintă sinteza reflecțiilor unui lider politic provenit dintr-o țară în care politica și politicienii reușesc tot mai puțin să le câștige încrederea și respectul cetățenilor. Sunt, în ultimă instanță, viziunea mea asupra unui nou contract social, menit să reconfigureze temeiurile vieții noastre publice”, a explicat liderul NATO orbind despre cartea sa.
În top se află și noile volume semnate de Igor Bergler: Cronicile nesăbuinței, parte din seria Charles Baker, și Biblia pierdută. Și „Istoria viitorului”, de Peter Turchin și Leadership, semnate de Henry Kissinger, au avut succes, a anunțat editura într-un comunicat.
Top 10 cărți vândute de editura Litera la Gaudeamus
- Bătălia pentru viitorul României, de Mircea Geoană
- Cronicile nesăbuinței. Adevăruri istorice în trilogia Charles Baker, de Igor Bergler
- Fetele disparute, de Claire Douglas
- Nu mă poți rani, de David Goggins
- Impostorul, de Zadie Smith
- Palatul de Cristal, de Amitav Ghosh
- Icebreaker, de Hannah Grace
- Viața ca un râu, de Shelley Read
- Biblia pierdută. Roman grafic. Partea întâi, de Igor Bergler
- Istoria viitorului. Elite, contraelite și calea spre dezintegrare politică, de Peter Turchin