Rezultatul probelor biologice analizate în laboratoarele Institutului de Medicină Legală Iași arată că Marius Negoiță, autorul carnagiului de la Brăila, nu era nici băut și nici drogat în dimineața accidentului, când a ucis cinci oameni în stația de autobuz.
Raportul medicilor legiști a ajuns luni pe masa procurorului care anchetează accidentul din 4 aprilie. Surpriza este cu atât mai mare cu cât primele teste efectuate la Spitalul Județean Brăila arătau prezența a trei substanțe psihotrope în lichidele recoltate de la șoferul ucigaș.
FOTO: Marius Negoiță
Raport IML Iași: nu există substanțe psihotrope
Explicația medicilor legiști este aceea că ei efectuează teste calitative și cantitative mult mai complexe decât în laboratoarele din spitale, și cu un grad mai mare de precizie. „La Brăila s-a făcut probabil o testare calitativă, adică s-au folosit niște benzi care se colorează și exprimă prezența unor substanțe, dar este posibil să nu fie foarte elocvente. Există o marjă de plus/minus vizavi de obiectivitatea lor. La Iași, se face determinarea cantitativă pe probele de sânge recoltate. Nu știu dacă s-a trimis același sânge sau a fost recoltată altă probă. Cu ajutorul aparatelor, faci determinări cantitative și vezi dacă dozele sunt elocvente sau nu pentru niște manifestări. În acest caz,
Anchetatorii nu exclud criza de epilepsie
Pentru organele de cercetare, rezultatul obținut întrun laborator de medicină legală este cel care contează. „Testul rapid efectuat la Brăila nu este relevant pentru cercetarea penală, ci doar pentru cadrele medicale. Nu excludem ca șoferul să fi avut o criză de epilepsie când era la volan și așteptăm expertiza tehnică a mașinii, să vedem dacă s-a produs o defecțiune, a declarat pentru EVZ procurorul Gheorghe Velea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Faptul că s-a demonstrat că nu consumese substanțe psihotrope este în avantajul șoferului Marius Negoiță, care va fi supus unei expertize psihiatrice.
Filmul accidentului
Șoferul Marius Negoiță a intrat cu mașina într-o stație de autobuz, omorând cinci oameni care așteptau mijlocul de transport în comun pentru a merge la serviciu. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum tânărul de 27 de ani a mers pe contrasens, a evitat coliziunea frontală cu două autoturisme care circulau regulamentar, a tras brusc de volan și a spulberat la impact cinci pietoni. Acul vitezometrului mașinii lui Negoiță s-a blocat la 90 km/h. Șoferul a fost transportat imediat la spital pentru îngrijiri medicale, însă pentru cei cinci aflați în stație nu s-a mai putut face nimic, aceștia decedând pe loc în urma impactului extrem de violent.