Carnagiu în SUA. Cinci morți și doi răniți grav. Un polițist și atacatorul, căzuți sub gloanțe

Carnagiu în SUA. Cinci morți și doi răniți grav. Un polițist și atacatorul, căzuți sub gloanțe

Cinci persoane, între care un polițist și atacatorul au murit în urma unui schimb de focuri la o benzinărie din Missouri - USA, după ce un individ înarmat a intrat în interior și a început să tragă la întâmplare, au declarat luni autoritățile locale. Alte două sunt grav rănite.

Șeful poliției din Springfield, Paul Williams, a spus că un alt ofițer și o persoană aflată în benzinărie au fost răniti.

Williams l-a identificat pe ofițerul mort ca fiind Christopher Walsh, un veteran al armatei americane care lucra în departamentul de Poliție din Springfield Missouri de trei ani și jumătate.

Celălalt ofițer rănit a fost identificat ca fiind Josiah Overton.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit șefului poliției, Overton a suferit vătămări care nu îi pun viață în pericol.

Totul s-a întâmplat după ce Poliția a primit un rapoarte despre o persoană care a tras mai multe focuri dintr-o mașină în mai multe locații din Springfield, duminică noaptea.

„În esență, am avut un trăgător activ care se deplasa din partea de sud a orașului”, a spus Williams.

Vehiculul a intrat în benzinaria Kum & Go, iar persoana înarmată a fugit în interior și a început să tragă, a spus Williams.

Primii doi ofițeri care au sosit, Walsh și Overton, au fost împușcați. Alți ofițeri sosiți ulterior i-au scos din magazin pe colegii lor, apoi au intrat găsind trei cetățeni morți.

Williams a refuzat să spună dacă cei trei civili morți erau angajați ai magazinelor sau clienți și nu a vrut să divulge nici identificarea trăgătorului. El a spus că nu știe motivul pentru care acesta a deschis focul.

Williams a lăudat eroismul ofițerilor Walsh și Overton, scrie Daily Mail.

„Ambii acești ofițeri au arătat vitejie, au fost eroici în acțiunile lor și vă rugăm să respectați intimitatea familiilor lor în acest moment”, a spus șeful poliției.

El a adăugat că: „Investigăm în continuare scena crimelor și suntem îndurerați pentru pierderea uneia dintre noi.”