De ce n-a venit Carmen Iohannis la Parchet? Pentru că Klaus Iohannis e Președinte cu P mare. România lui Cristoiu

De ce n-a venit Carmen Iohannis la Parchet? Pentru că Klaus Iohannis e Președinte cu P mare. România lui Cristoiu

În goana după rating și tiraj cum se exprimă minimalizator oamenii de cultură, presa a născocit așa zisul numărul unu în viața publică. Evenimentul numărul unu, Criza numărul unu, Accidentul numărul unu. Zilele acestea presa noastră a creat, dacă n-a zis-o direct, ceea ce s-ar putea numi Așteptarea numărul unu. Așteptarea numărul unu a zilei de 10 decembrie 2018, ba chiar și a lunii decembrie 2018, n-a fost nici Crăciunul, nici Anul Nou, nici Ziua de salariu și nici măcar Ziua cînd vin peștii.

A fost prezentare convocatei Carmen Iohannis la Parchetul General.

Să ne aducem aminte:

Pe 9 mai 2018, siteul Lumea Justiției a depus la DNA o sesizare penală împotriva lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Radu Gabriel Bucșe în legătură cu modul în care familia Iohannis a dobîndit în 1999 două imobile în Centrul Sibiului. Pe 29 mai 2018, de la DNA se află că dosarul a fost trimis Parchetului General.

Ne puteți urmări și pe Google News

Era prea mică instituția pentru persoane atît de mari precum Klaus Iohannis și consoarta?

Nu.

Declinarea cauzei la Parchet își avea temeiul în intenția Sistemului de a mușumaliza afacerea.

Mușamalizarea era mult mai ușoară la Parchetul General, unde dosarele se trimit tocmai pentru a se pierde prin izmenele de baci ardelean ale lui Augustin Lazăr decît la DNA, asupra căreia stau ațintiți ochii opiniei publice.

Fiind vorba de un caz ultramediatizat și de o atît de mare importanță publică ne-am fi așteptat ca în nici o săptămînă de la primirea dosarului Ministerul Public să anunțe deschiderea unei anchete. Nu de alta dar în numeroase alte cazuri., Parchetul s-a grăbit să anunțe inițierea unei investigații la nici o zi, după apariția în presă a unei dezvăluiri, evident nu în orice Presă, ci în cea a Diviziei de Media a Noii Securități.

Asta fără a mai adăuga că în interesul imaginii de independentă de care trebuie să ne convingă Justiția, o asemenea sesizare, avînd ca țintă familia prezidențială, trebuia rapid consemnată și anunțată opiniei publice.

Au trecut zilele, săptămînile și lunile-n goană, mai ceva ca în poezia lui George Topîrceanu. Parchetul General care e de sticlă cînd vine vorba de dușmanii Sistemului, să se vadă toate măruntaiele unui dosar, părea acum a fi alcătuit din ziduri de opacitatea betonului armat.

Abia în 11 octombrie 2018 și la cererea expresă a Antenei 3, Ministerul Public a catadicsit să răspundă că, ”în cauza care face obiectul urmării penale, s-a dispus începerea urmăriri penale «in rem»”.

Din cauză e exclus soțul, deși el a fost tartorul învîrtelii cu casele, pe motiv că are imunitate. A rămas însă soția, Carmen Iohannis.

Așadar, după cinci luni mari și late aflăm că instituția condusă de gureșul August Lazăr, procurorul comunist cu pălărie de cîntăreț din trișcă, a binevoit să deschidă o anchetă.

In rem, desigur.

Colegii de la Lumea Justiției, care au depus sesizarea, jubilează.

Explicabil:

Presa simte nevoia să-și supraliciteze puterea.

Jubilează și PR-iștii din presă ai Noii Securități.

Aceștia cultivă intens și la ore de vîrf teza democratizării pînă la streaptease a SRI și, evident, a lichidării Binomului de chiar Binomul SRIDNA.

Deschiderea anchetei in rem e prezentată propagandistic drept dovada că lucrurile nu mai stau ca pe vremea cuplului Coldea-Kovesi.

Acum – iată – cuvîntau picior peste picior prin studiouri PR-iștii Noii Securități – Ministerul Public a luat în seamă sesizarea unui site fără a ține cont că e vorba de soția Președintelui. Și nu o soție oarecare, ci una care, de fapt, conduce țara de după perdeaua care o desparte oficial de ilustrul său bărbat.

Procuror de caz – s-a aflat – a fost desemnat Cristian Lazăr. Scos de sub acuzare prin intervenția lui Cristian Diaconescu, la vremea respectivă ministru SIE al Justiției în Guvernul PSD Adrian Năstase, Cristian Lazăr și-a găsit de ceva vreme vocația vieții: Spălarea de acuzații a familiei prezidențiale.

Era de așteptat ca Augustin Lazăr să-i dea îmbălsămătorului dosarul lui Carmen Iohannis.

Sesizarea celor de la Luju nu putea fi ținută în sertar pînă cînd cerneala se făcea apă chioară.

Pentru că site-ul făcea gălăgie pe toate canalele, s-a pus la cale o șmecherie. Dosarul a fost dat acestui Ține Cal de Cristian Lazăr.

Deși în alte cazuri mult cu dosare mult mai subțiri acuzatul a fost arestat preventiv cît ai clipi, în cazul lui Carmen Iohannis s-a apelat la formula in rem.

Adică, vă rog să mă iertați, stimată Jumătate a domnului președinte, vrem să vă rugăm să vă dați un pic mai încolo, să putem freca podeaua care a stat sub ilustrele dumneavoastră picioare.

Dar chiar și in rem, tărășenia a fost repartizată procurorului delegat pe lîngă familia Iohannis să-i facă curat prin casă oridecîte ori o hîrtie acuzatoare intră pe geam, înșelînd vigilența SPP.

Fără ca Ministerul Public să comunice oficial, deși ar fi fost obligatoriu s-o facă, s-a aflat că la audiere va fi chemată și Carmen Iohannis.

Pe 15 noiembrie 2018.

Ca martor doar.

Presa s-a pregătit de moment.

Carmen Iohannis n-a venit.

I-a aranjat soțul o motivare cu o paranghelie în Anglia.

S-a aflat însă tot neoficial ( dosarul pare a fi secret de stat de importanță națională, precum fabricarea apei grele), s-a aflat tot neoficial că numita a fost convocată la Parchet luni, 10 decembrie 2018, la ora 16.

Așa s-a creat așteptarea numărul unu a Patriei:

 Carmen Iohannis la Parchet!

De duminică dimineața prin studiouri numai despre asta s-a discutat.

Pentru transmisia în direct a momentului istoric televiziunile și-au pregătit echipamentul din noaptea de duminică spre luni.

Nici A Doua Venire a Mîntuitorului n-a beneficiat de o așteptare mai ațîțătoare.

Luni dimineața, confrați mai tineri m-au sunat pentru a mă întreba dacă, după părerea mea, Răvășitoarea (așa-i zic eu de pe vremea cînd presa prezidențială îi zicea așa pentru a se da bine pe lîngă botinele ei) va veni la audiere.

Nu va veni! am răspuns eu, dispus să pariez asta pe orice. De ce? am fost întrebat. Credeți că președintele a luat în calcul pagubele electorale ale venirii?

Nu! am răspuns eu, dacă nu va veni vor fi pagube.

Dacă va veni, președintele va avea doar de cîștigat electoral.

Nu de asta nu va veni.

Nu va veni, deoarece Klaus Iohannis nu concepe că așa ceva e posibil. Cum adică nevasta, consoarta, tovarășa sa de viață să vină la Parchet ca orice muritoare.

Păi prin simplu fapt că împarte cu el căminul conjugal, Carmen Iohannis a devenit mai de neatins decît Sfînta Fecioară!

Nu de alta, dar căminul lor conjugal nu e unul obișnuit.

E un Cămin Conjugal Prezidențial de a cărei protecție se ocupă toate instituțiile de forță ale Sistemului.

Am mai scris că din mecanismul celor patru ani de mandat al lui Klaus Iohannis trebuie excluse explicațiile normale, ținînd de politică. Explicația tuturor gesturilor sale, prefațate de cel al Trîntirii Paltonului, stă în credința lui Klaus Iohannis că el e Președintele. Președintele cu P mare. Ce mai încolo și încoace, Eu, Supremul !

Și de ce mai e Președinte cu P Mare, adică șeful Sistemului, dacă Sistemul nu-l poate scuti de a-și vedea soția în ipostaza de convocată la Parchet? Și Sistemul s-a dat și se va da peste cap ca s-o menajeze pe Înalta Soție de așa coborîre pentru muritori. Sînt sigur că la SRI e Cod Roșu.

N. B. Eu, personal, aș fi vrut s-o văd pe Carmen Iohannis la Parchet. Nu pentru că sînt convins că într-un stat de drept nimeni nu e deasupra Legii, ci pentru că muream de curiozitate să văd ce rochie își va pune.