Carmen Dan nu se lasă. Ultimul mesaj, o dedicaţie pentru Dăncilă?

Carmen Dan nu se lasă. Ultimul mesaj, o dedicaţie pentru Dăncilă?

Carmen Dan și-a dat demisia din fruntea Ministerului de Interne într-un gest de sfidare la adresa Vioricăi Dăncilă, cea care își ascuțise deja sabia demiterii. Chiar și în aceste condiții, șefa Internelor a sărbătorit astăzi ziua organismului pe care l-a condus în ultimii doi ani, iar la finalul evenimentului a lansat un mesaj cu trimiteri subtile la rivala sa din fruntea Guvernului.

Carmen Dan a profitat de sărbătoarea pe care tot ea a inaugurat-o anul trecut, ziua MAI, și a invitat la sediul ministerului mai mulți angajați ai instituției care s-au remarcat în ultimul an prin faptele lor. Politicianul i-a premiat pe invitați pentru reușitele lor, iar ulterior a postat pe Facebook un mesaj de mulțumire. Nu a omis însă și inserția anumitor „înțepături” pentru Viorica Dăncilă, cea care îi pregătea demiterea în aceste zile.

Mai jos, puteți citi mesajul pe care Carmen Dan l-a postat:

Ultima mea zi la MAI am petrecut-o așa cum mi-am dorit mereu: alături de oameni! M-am simțit ca într-o familie, sentiment care consider că definește cu adevărat acest minister. Soarta a făcut ca tocmai în această zi să sărbătorim Ziua MAI pe care am instituit-o cu mult entuziasm anul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru că un minister atât de important trebuie să aibă o zi în care oamenii săi și reușitele lor să fie sărbătorite. Asta am făcut și astăzi: am sărbătorit alături de polițiști, pompieri, jandarmi, piloți și polițiști de frontieră care s-au remarcat fie prin acte de eroism, fie prin devotamentul și profesionalismul cu care și-au îndeplinit atribuțiile, contribuind la creșterea prestigiului instituției.

Pentru faptele lor le-am acordat cele mai importante distincții ale MAI: emblema de onoare și placheta de onoare. Și am mai avut grijă să le fie acordat, acolo unde a fost nevoie, chiar din rezerva ministrului, și un spor la salariu. Merită din plin!

M-am bucurat că am avut șansa să-i cunosc pe acești oameni minunați la care mă voi gândi mereu cu drag! Mandatul meu a fost despre oameni și cred că așa trebuie să înțeleagă orice ministru mandatul pe care îl are la un minister”.